Noul telescaun din Parâng a fost inaugurat
Administraţia locală din Petroşani a inaugurat duminică, de Sfântul Andrei, noul telescaun. Moderna instalaţie de transport pe cablu este inclusă în proiectul amplu de dezvoltare a domeniului schiabil dar, în lipsa finanţării promise de Executiv, edilii au contractat un credit pentru investiţii în valoare de 13 milioane de lei pentru finalizarea investiţiilor la telescaunul TS 3.
Noul telescaun are punctul de plecare în incinta Hotelului Rusu, iar staţia de întoarcere în zona unde s-a aflat „Căsuţa din poveşti”. Potrivit municipalităţii, noua instalaţie de transport pe cablu deserveşte atât persoanele care vizitează masivul Parâng, cât şi schiorii care folosesc pârtiile 2A, 2C şi 2B, telescaunul TS3 având o lungime de 2,2 km.
Capacitate şi viteză mult mai mare
Edilul-şef al municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a subliniat importanţa noii instalaţii şi a explicat modalitatea prin care a fost finalizat proiectul. „Telescaunul a fost finalizat cu bani de la bugetul local, pentru că stâlpii au fost puşi acum doi ani pe fondurile venite de la Guvern. Dar nu puteam să lăsăm această investiţie în aer şi să se degradeze, de aceea am făcut acest efort de a lua acest împrumut şi de a finaliza TS 3. Este o instalaţie modernă, are o capacitate de 1.200 de oameni pe oră, ceea ce este foarte mult şi completează ceea ce există deja în Parâng, mă refer la telescaunul vechi şi la teleschiuri”, a precizat primarul Petroşaniului. În total sunt 74 de scaune, a câte patru locuri fiecare. Consilierii locali au aprobat, la ultima şedinţă, şi tarifele de transport cu telescaunul, respectiv 10 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copiii sub 12 ani, pentru un singur drum. O călătorie dus-întors îi va costa pe adulţi 15 lei, iar pe copii 10 lei. De asemenea, există şi un sistem de abonamente. Astfel, pentru o jumătate de zi abonamentul este 40 de lei pentru aduţi şi 28 de lei pentru copii, iar tarifele includ şi taxa montană, absolut obligatorie. În plus, primarul a mai adăugat că, pentru cei care folosesc noul telescaun, se asigură transport gratuit cu ajutorul unor microbuze care circulă de două ori pe zi de la staţia de îmbarcare a vechiului telescaun.
1.200 de oameni pe oră poate transporta noua instalaţie pe cablu.
Staţiunile montante hunedorene, aproape pline
Deşi prima zăpadă serioasă se lasă încă aşteptată, reprezentanţii Serviciului Public Salvamont Hunedoara spun că sunt pregătiţi pentru noul sezon. Asta cu atât mai mult cu cât toate staţiunile montane din judeţ au un grad de ocupare de peste 90 la sută. „Ne aşteptăm la un aflux de turişti de sărbători, având în vedere că, de pildă, la Râuşor, toate cabanele sunt ocupate, iar în Straja procentul de ocupare e undeva la 75 la sută. Mai mult, odată cu darea în folosinţă a noului telescaun din Parâng, ne aşteptăm la un număr crescut de turişti, astfel că se anunţă un sezon plin. Sperăm însă la cât mai puţine incidente pe pârtiile de schi şi pe traseele montane. Anul trecut, numărul lor (500, din care 300 pe pârtii – n.red.) a fost cam mare”, a completat Bodean.






