glasul-hd.ro Web analytics


ActualitateAdministrație

„Noul” sanctuar de la Sarmizegetusa Regia e gata. Obiectivul se redeschide vineri

Astăzi are loc recepţia lucrărilor de refacere a Marelui Sanctuar Circular de la Sarmizegetusa Regia. Nu este singura veste bună care vine dinspre ultima capitală a Daciei Libere. Consiliului Judeţean nu i se mai impută banii pentru pază, iar obiectivul se redeschide pentru vizitatori un pic mai devreme decât era prevăzut.

Vechii stâlpi de lemn, putreziţi şi, unii, arşi de lumânări au fost înlocuiţi în baza unui contract în valoare de aproximativ 80.000 de lei. Aceştia sunt din lemn de stejar tratat să reziste mai bine intemperiilor şi sunt amplasaţi exact pe locurile şi la dimensiunile folosite şi în urmă cu aproape 40 de ani, când Marele Sanctuar Circular a fost refăcut parţial pentru prima dată.

Sarmizegetusa Regia a fost închisă pentru turişti încă din 2 octombrie, administratorii spunând că măsura a fost necesară pentru ca lucrările de refacere a sanctuarului să se poată derula în cele mai bune condiţii. Obiectivul istoric va putea fi vizitat, din nou, începând de vineri, 27 octombrie, după cum spun reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara. Data iniţială avansată în acest sens era de 31 octombrie.

Curtea de Conturi îşi retrage acuzaţia privind paza

La începutul acestul an, Camera de Conturi Hunedoara (instituţia judeţeană a Curţii de Conturi) a stabilit că s-ar fi plătit nelegal 1,2 milioane de lei unei firme private pentru a asigura paza la Sarmizegetusa Regia, pe parcursul anului 2015. Inspectorii Camerei de Conturi spuneau că, în conformitate cu o lege mai veche şi cu o hotărâre de guvern din 2005, fiind obiectiv UNESCO, situl istoric ar fi trebuit păzit gratuit cu efective ale Ministerului Afacerilor Interne. Doar că Jandarmeria a refuzat să execute serviciul de pază pe motiv că nu are un cadru legal clar stabilit.

Consiliul Judeţean a contestat decizia Camerei de Conturi. Curtea de Conturi a României i-a dat câştig de cauză. „Este pentru prima dată, din câte ştiu eu, când Consiliul Judeţean Hunedoara câştigă o contestaţie a Camerei de Conturi”, spune vicepreşedintele instituţiei Sorin Adrian Vasilescu.

Sursa foto: facebook – Vladimir Brilinsky

Citeşte şi:

http://glasul-hd.ro/paza-la-sarmizegetusa-regia-problema-se-rezolva-incurcatura-financiaro-legala-persista/

 

Tags
Back to top button
Close
Close