Nou-veniţii au făcut diferenţa: FC Hunedoara – Naţional Sebiş, 2-1
Echipa de pe Cerna a reuşit să treacă de viitoarea colegă de serie din Arad, într-un test disputat, la finele săptămânii trecute, pe „Michael Klein”. Sosit la Hunedoara chiar de la Sebiş, Bogdan Bozian (foto) a reuşit o „dublă” cu care noua sa echipă a întors soarta meciului.
Oaspeţii au făcut o primă repriză bună şi au intrat în avantaj la cabine, după reuşita lui Mihuţa, din lovitură liberă. Actul secund însă a fost complet diferit. Cu noile achiziţii pe teren, echipa lui Victor Roşca a întors scorul după două reuşite semnate de Bozian, care şi-a învins foştii colegi mai întâi dintr-o lovitură liberă, apoi, aproape de final, dintr-un penalty obţinut de Daniel Creciunesc. „Am spus și înainte de meci că sunt profesionist și-mi fac treaba pentru echipa la care joc, indiferent de trecut. Această dublă poate fi considerată o formă de respect față de fostul meu club, înseamnă că au avut patru ani sub contract un jucător care a dat întotdeauna tot ce a avut mai bun din el”, consideră noul „decar” al hunedorenilor.
Alte trei nume noi
FC Hunedoara a mai perfectat încă trei noi înţelegeri. Astfel, în tricoul alb-albastru vor evolua pentru următorii doi ani atacanţii Darius Ursachi (ex-Hercules Lupeni) şi Andrei Şulea (ex-Naţional Sebiş), dar şi fundaşul Ştefan Mardare – jucător trecut în cariera sa pe la FCM Bacău, FC Vaslui, Rapid, Debrecen, Oţelul, Dinamo II, UTA şi Naţional Sebiş. De altfel, cei trei s-au şi numărat printre fotbaliştii care au evoluat în amicalul cu clubul arădean, alături de Ciubotariu (Raţ), Petresc, Ciumaşu, Ciucurescu, Mardare, Maghici, Drăgoescu, Sandu Remus, Simionov, Bozian, C. Creciunesc, D. Creciunesc, Opîrlescu, Boldea, Gheară, Văcaru, Trăşcan şi Crengăniş.
6 amicale va mai disputa în această lună FC Hunedoara cu: Performanţa Ighiu, Şoimul Băiţa, Retezatul Haţeg, Măgura Cisnădie şi Industria Galda de Jos (2).
Sursa foto: Lucian Scorobete






