Noi modificări esenţiale au fost aduse Codului Muncii
Inspectoratul Teritorial de Muncă aduce în atenția hunedorenilor noile modificări aduse la Codul muncii, care au fost făcute de Guvern, la începutul lunii aprilie, și care au intrat în vigoare în data de 13 aprilie. Noul act normativ aduce precizări în ceea ce privește definirea și sancționarea muncii nedeclarate, încheierea contractului individual de muncă, definirea locului de muncă, precum și modalitatea de păstrare a copiei contractului individual de muncă, evidența orelor de muncă și acordarea zilelor libere cultelor religioase.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că prin Legea nr. 88/2018 au fost aduse câteva modificări esenţiale Codului muncii. Astfel apare o definire mai clară a locului de muncă în sensul în care acesta este definit ca „locul în care salariatul își desfășoară activitatea, situat în perimetrul asigurat de angajator, persoana fizică sau juridică, la sediul principal sau la sucursale, reprezentanțe, agenții sau puncte de lucru care aparțin acestuia.” Deşi era prevăzută şi în vechiul text de lege obligaţia păstrării unei copii a contractului individual de muncă la punctual de lucru, acum apare obligaţia angajatorului de a desemna o persoană care păstrează aceste copii şi obligaţia păstrării confidenţialităţii datelor cu caracter personal. Copiile contractelor de muncă se vor putea păstra la punctele de lucru şi în format electronic.
O altă modificare a suferit şi articolul 119 care stabileşte obligativitatea ţinerii evidenţei stricte a orelor de muncă, pentru fiecare salariat la toate punctele de lucru, trebuind să fie evidenţiate în condici sau pontaje orele de începere și de sfârşit ale programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru. În situaţia salariaţilor mobili şi a celor care desfăşoară munca la domiciliu, angajatorul ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, în condiţiile stabilite cu salariaţii prin acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia.
În cadrul articolului 139 a fost introdus un nou alineat, care stipulează că zilele libere stabilite pentru persoanele aparţinând cultelor religioase legale, altele decât cele creştine, se acordă prin grija angajatorului în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual.
Munca la negru, sancționată aspru
O altă modificare este cea adusă plafonului maxim al amenzii ce poate fi aplicată pentru muncă fără forme legale, la 200.000 lei, cu menţiunea că, prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din amenda aplicată. În situaţia în care un angajator va fi sancţionat contravenţional pentru muncă fără forme legale, inspectorii de muncă vor dispune măsura sistării activităţii locului de muncă organizat, supus controlului. Angajatorul va putea relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenţionale şi numai după ce a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaților sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi prezentarea documentelor care dovedesc plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pentru perioada în care a prestat activitate nedeclarată. Reluarea activităţii fără remedierea situaţiei create va constitui infracţiune şi se va sancţiona cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.






