Noi detalii în cazul crimei de la Spitalul de Psihiatrie Zam . Criminalul a fost arestat preventiv. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care se pregătea să ucidă
Ancheta oamenilor legii scoate la iveală noi amănunte în cazul crimei de la Spitalul de Psihiatrie Zam. Camerele de supraveghere, instalate în unitatea medicală, au surprins momentul în care ucigaşul se pregătea să acţioneze. În ceea ce priveşte mobilul crimei, acesta rămâne învăluit în mister. Aurel Vasiu, în vârstă de 65 de ani, a fost, vineri, arestat preventiv pentru 29 de zile, pentru omor calificat. Acesta şi-a recunoscut fapta.
Tragedia s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1:30, la Spitalul de Psihiatrie Zam. Atât criminalul, cât şi victima erau internaţi în cadrul aceleiaşi secţii, dar în saloane diferite. Nu se ştie din ce motiv, ucigaşul, Aurel Vasiu, în vârstă de 65 de ani, din comuna Veţel, a decis să-i ia viaţa lui Victor Bercea, în vârstă de 67 de ani, într-un mod cât se poate de diabolic. Astfel, în toiul nopţii, după ce s-a asigurat că toată lumea doarme, şi-a pus pe mâini o pereche de mănuşi, pentru a nu lăsa amprente pe corpul victimei, a luat cordonul de la un halat şi a intrat tiptil în salonul în care era internat cel căruia-i pusese gând rău. După ce şi-a ucis victima cu sânge rece, s-a asigurat din nou că nu îl observă cineva, a ieşit din salonul victimei şi s-a întors în încăperea în care era internat. Obosit, după “efortul” depus, şi fără vreo remuşcare, Vasiu s-a aşezat liniştit în pat. Însă nu a avut timp să doarmă prea mult, pentru că, în jurul orei 4:00, personalul de serviciu din cadrul spitalului a găsit trupul neînsufleţit al lui Victor Bercea. Acesta a alertat imediat oamenii legii care au demarat o anchetă în acest caz, iar trupul neînsufleţit al victimei a fost preluat de medicii legişti.
Doar camerele de supraveghere erau “treze” la ora comiterii crimei
Se pare că nimeni nu a auzit şi nu a văzut nimic în acea noapte. Doar una dintre camerele de supraveghere, instalate în incinta unităţii medicale, a surprins momentul în care Aurel Vasiu făcea ultimele pregătiri înainte să comită crima. Practic, la secţia unde a fost comisă crima, erau internate persoane cu tulburări psihice mai uşoare. Conducerea Spitalului de Psihiatrie încearcă acum să ia măsuri suplimentare pentru ca pe viitor să nu se mai confrunte cu astfel de tragedii.
“Este regretabil ceea ce s-a întâmplat. Vom instala mai multe camere de supraveghere şi vom suplimenta personalul de pază, pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete”, a declarat managerul Spitalului de Psihiatrie Zam, psiholog Valentin Câmpeanu.
Aurel Vasiu a fost internat, la începutul lunii octombrie, cu diagnosticul “encefalopatie toxică etilică cu degradarea personalităţii”, acesta a mai fost internat, în trecut, la Spitalul de Psihiatrie Zam, iar victima, Victor Bercea, suferea de demenţă. Aurel Vasiu a fost prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, magistraţilor Tribunalului Hunedoara, care au admis propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru 29 de zile. Hotărârea instanţei nu a fost atacată cu recurs.






