„Noaptea muzeelor” aduce o serie de spectacole la Deva
Locuitorii județului Hunedoara au ocazia să participe la sfârșitul acestei săptămâni la un eveniment de mare amploare. Este vorba despre „Noaptea muzeelor”, manifestare care va avea loc la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.
MCDR Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu Asociaţia „Castelul din Carpaţi”, Grupul „Syncreto”, Lupii de Fier ai Apoulonului şi Asociaţia „Terra Dacica Aeterna” organizează sâmbătă spre duminică, 17/18 mai 2014, evenimentul intitulat „Noaptea Muzeelor”. Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc la ora 17.00, iar programul de vizitare va fi prelungit până la ora 03.00.
Potrivit organizatorilor, cei care vor trece pragul muzeului devean în weekend vor avea ocazia să participe la un spectacol medieval, pirotehnic sau îi vor putea asculta pe cei din grupul „Syncreto”. În plus, organizatorii au pregătit mai multe activități interactive cu publicul, iar cei care vor dori se vor putea prezenta la eveniment în costume de epocă. Acţiunile sunt prilejuite de Ziua Internaţională a Muzeelor, zi care se sărbătoreşte anual, pe data de 18 mai, începând cu anul 1977. Cu această ocazie, accesul vizitatorilor în spaţiile expoziţionale va fi gratuit.






