Nistor îi răspunde lui Irimie, în problema apei la Şoimuş: „Nu am niciun amestec”
Preşedintele CJ Hunedoara (liderul organizaţiei judeţene a PSD), Laurenţiu Nistor, spune că nu are niciun amestec în diferendul dintre Apa Prod şi Primăria Şoimuş din cauza căruia locuitorii comunei amintite ar putea rămâne fără apă la robinete.
Apa Prod Hunedoara a somat, joi, Primăria Şoimuş să plătească cel puţin 75.000 de lei din datoria totală de 237.000 astfel încât să nu recurgă, pe 22 decembrie, la sistarea furnizării apei. Primarul comunei, Mihai Irimie, a declarat joi pentru „Glasul Hunedoarei” că somaţia furnizorului de apă ar avea iz politic. „În condiţiile în care noi ne respectăm planul de reeşalonare, luna asta am plătit deja 40.000 de lei şi mai avem de achitat 10.000, singurul motiv pentru care cred suntem ameninţaţi cu oprirea apei ar fi un ordin politic dat de liderii de la judeţ ai PSD. Şi Termocentrala Mintia şi Primăria Şoimuş sunt conduse de membri ai PNL. De fapt, de mult a visat cineva să oprească apa la Şoimuş. Iată că acum s-ar putea să reuşească”.
Declaraţia l-a iritat pe preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care a reacţionat: „Joi, pe la ora 11.30 (înainte să discute cu Glasul Hunedoarei – n.red.) Mihai Irimie a venit la mine în birou rugându-mă să încercăm să găsim o soluţie. A plecat de aici mulţumit. Cel puţin aşa mi s-a părut mie. Apoi am văzut ce-a declarat în ziar. E total aiurea! Eu i-am spus că nu trebuie decât să meargă luni la Apa Prod, să discute cu directorii societăţii o soluţie, eventual o nouă reeşalonare. Eu nu pot da dispoziţii în afara legii, pentru că nu vreau să am necazuri. Nu am niciun amestec în povestea asta (a somaţiei emisă de Apa Prod – n.red.)”.






