Nistor, în control la Sanatoriul din Geoagiu (GALERIE FOTO)
Conducerea Sanatoriului de Pneoumoftiziologie din Geoagiu are zilele numărate
Pe motiv că a primit o reclamaţie care cuprindea mai multe neajunsuri înregistrate în cadrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, preşedintele instituţiei administrative amintite, Laurenţiu Nistor, a făcut ieri verificări la faţa locului. De data aceasta a fost însoţit şi de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara şi ai Direcţiei Sanitar Venerinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Sanatoriul din Geoagiu a intrat în subordinea Consiliului Judeţean în 2010, odată cu cel din Brad şi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. În martie 2012 aici s-a început un proiect de reabilitare totală a complexului spitalicesc. Conform termenelor avansate iniţial, lucrările ar fi trebuit finalizate în octombrie 2013. Doar o treime sunt însă realizate.
Nistor: „Sunt multe deficienţe”
La finalul „descinderii” de la Sanatoriul din Geoagiu, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat: „Am avut o reclamaţie referitoare la mai multe aspecte de aici: nu există apă caldă, starea jalnică a bucătăriilor, a vestiarelor, nu există apă caldă la bucătărie, fel şi fel de lucruri. Nu sunt mulţumit deloc de felul în care arată spitalul, în special bucătăria. Nu sunt mulţumit nici de modul în care s-au făcut lucrările, trebuia început cu bucătăria, pentru că de-acolo pleacă majoritatea necazurilor, întotdeauna, într-un spital. Lucrările, pe interior, sunt de foarte bună calitate, dar pe exterior lasă de dorit. De exemplu la glafurile de la geamuri trebuia pus beton acolo, să nu intre apa, ca să nu ne trezim cu igrasie în interior, peste un an. Sunt multe alte deficienţe. Vă voi sta la dispoziţie după ce am procesul verbal întocmit de instituţiile abilitate de control. În bucătărie am văzut tot ceea ce n-ar trebui să văd. O bucătărie la un spital nu ar trebui să arate ca cea de aici. Văd rezultatul controlului şi, dacă rezultatul este prost, voi lua măsuri”.
O reclamaţie suspect de detaliată
În apărarea sa, managerul Sanatoriului, Dorel Ovidiu Bretean (foto), spune că apa caldă lipseşte începând de luni, din cauză că o conductă destul de lungă trebuie schimbată. Bretean mai spune că lucrările de reparaţie capitală a spitalului au mers foarte greu din cauza ritmului alocărilor financiare de la Ministerul Sănătăţii şi nu au început din zona bucătăriei din motive întemeiate. „Am început cu zona din spate a clădirii pentru că acolo sunt cazaţi pacienţii care stau internaţi între trei luni şi doi ani. Condiţiile hoteliere pe care trebuie să le asiguri unui om care stă aici zi de zi ne-au determinat să începem cu partea din spate. Noi suntem într-un proces de reparaţii capitale a întregului complex. Utilajele sunt incluse în dotare, nu putem achiziţiona utilaje noi, (referitor la dotările din bucătărie – n.red.)”, spune Bretean. Managerul sanatoriului mai spune că discuţia cu preşedintele Laurenţiu Nistor s-a purtat pe un ton normal, dar adaugă că nu crede că reclamaţia în urma căreia a fost efectuat controlul a fost făcută de un pacient: „A fost o reclamaţie care cuprindea cam tot, de la bucătărie la… toate minunile. Cred că a făcut-o cineva care are o imagine de ansamblu, aşa, ca un manager. Nu cred că un pacient avea acces în toate zonele menţionate în reclamaţie”.
Un sanatoriu cu o tradiţie nerespectată
Sanatoriul din Geoagiu a fost construit între 1903 şi 1907 pentru a-i trata pe muncitorii cu boli de plămâni proveniţi de la Uzinele de Fier Hunedoara, uzinele similare din Reşiţa, dar şi pe angajaţii Companiei Miniere MICA Brad. Nu şi-a schimbat destinaţia nici pe vremea comuniştilor, dar nici nu a mai beneficiat de reparaţii însemnate decât în 1983. În 2011, după preluarea unităţii de către Consiliul Judeţean, Ministerul Sănătăţii s-a angajat să investească aici aproape 20 de milioane de lei până în 2013. Nu a alocat decât 7,3 milioane de lei. „Probabil se face o medie judeţeană a alocărilor şi (de la Bucureşti – n.red.) se alocă mai mult spre Spitalul Judeţean care, e drept, e mai important. Noi aşteptăm o nouă alocare de bani de la Minister în luna septembrie, aşa sperăm”, adaugă managerul Dorel Bretean, pe tema blocării şi eventualei deblocări a procesului de reparaţie capitală.

















