glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateEveniment

NEWS ALERT: Darius Șendroiu, administratorul Complexului „Steaua Mureșului”, ucis la vânătoare, de șeful de post de la Boșorod

Tragedie fără margini în familia omului de afaceri Ioan Șendroiu. Fiul său, Darius Șendroiu, în vârstă de 26 de ani, a fost împușcat mortal, accidental, în timpul unei partide de vânătoare , chiar de finul tatălui său, șeful de post al comunei Boșorod, Horațiu Onescu. Până să ajungă medicii la locul accidentului, tânărul de 26 de ani a decedat.

În data de 07.10.2016, la ora 18:36, Poliția Orașului Călan a fost sesizată cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare 50 Ursici (zona Alun-Boșorod) s-a  produs un accident de vânătoare în urma căruia o persoană a fost grav rănită. Până la sosirea echipei medicale, victima, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Deva, a decedat. Echipele de poliție, însoțite de procurorul criminalist, s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice în astfel de situații, din primele verificări rezultând că partida de vânătoare a fost organizată cu îndeplinirea condițiilor legale, iar prezumtivul autor este o persoană în vârstă de 37 de ani – membru vânător și participant la vânătoare”, au declarat, vineri seara, reprezentanții IPJ Hunedoara.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele șefului de post din Boșorod.

„Pe lângă ancheta penală a procurorilor, conducerea IPJ Hunedoara a dispus și efectuarea unei anchete disciplinare în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Se pare că tânărul ar fi fost împușcat în gât, iar rănile făcute au fost incompatibile cu viața.

Polițistul se afla în timpul liber, iar toți cei cinci membri ai partidei de vânătoare de mistreți autorizate erau deținători legali a armelor.

Back to top button