glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Nevoiaşii au primit cadouri de la “Fabrica lui Moş Crăciun”

Campania “Fabrica lui Moş Crăciun”, demarată la începutul acestei luni în municipiul Petroşani, s-a dovedit a fi un real succes. Donaţiile strânse în cadrul acestei campanii au ajuns la persoanele nevoiaşe aducând un plus de bucurie în casele acestora. Campania “Fabrica lui Moş Crăciun” a mobilizat peste o mie de persoane, care s-au implicat atât în acţiunea de colectare a donaţiilor şi sortarea acestora, cât şi în realizarea pachetelor. La finalul campaniei au fost colectate haine, alimente, jucării şi produse de igienă personală, fiind realizate 400 de pachete. Darurile din “Fabrica lui Moş Crăciun” au fost distribuite prin intermediul instituţiilor de învăţământ, al Serviciului Public Local de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Petroşani, precum şi al bisericilor. “Fabrica lui Moş Crăciun” a fost un obiectiv important în cadrul Proiectului “Înfrăţire- Voluntariat-Cooperare”, implementat de Primăria Municipiului Petroşani. Simultan, aceeaşi campanie s-a derulat şi în oraşul austriac Wolfsberg, iar donaţiile colectate acolo au ajuns la Petroşani şi urmează să fie distribuite în perioada următoare.

Back to top button