glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Nereguli cu duiumul, la marfa comercializată. Amenzi de peste 79 de mii de lei aplicate de inspectorii CJPC agenţilor economici din judeţ

Inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara (CJPC) au “luat la puricat” operatorii economici de pe raza judeţului Hunedoara. În doar două săptămâni de controale, inspectorii au aplicat amenzi de aproximativ 80 de mii de lei şi peste 50 de avertismente pentru neregulile găsite.

În perioada 11 – 25 februarie inspectorii din cadrul CJPC au desfăşurat o serie de acţiuni de control, la agenţii economici de pe toată raza judeţului Hunedoara. Verificările au vizat modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în ceea ce priveşte comercializarea, etichetarea sau depozitarea produselor alimentare şi nealimentare din magazinele din judeţ. Potrivit comisa¬rului şef adjunct al CJPC Hunedoara, Daniel Dumitran, dintre cei 124 de agenţi economici controlaţi, la 87 s-au identificat o serie de nereguli. “În urma controalelor efectuate s-au aplicat 36 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 79.250 lei şi 51 de avertismente. Inspectorii din cadrul CJPC au aplicat agenţilor economici amenzi şi avertismente deoarece au identificat: produse alimentare şi nealimentare care nu aveau afişată data limită de consum, codul unic de înregistrare, produse expuse la vânzare care nu prezentau condiţiile prescrise sau declarate, produse alimentare fără preţ afişat de vânzare, produse alimentare din import care nu sunt etichetate în limba română etc.”, a precizat Daniel Dumitran.

Produse în valoare de peste 8.000 lei, înapoiate consumatorilor

De la începutul anului 2013 şi până în prezent, operatorii economici din judeţ, la intervenţia inspectorilor din cadrul CJPC, au înapoiat bunuri şi produse de peste opt mii de lei consumatorilor “păcăliţi”.
“În primele două luni ale acestui an mai mulţi comercianţi din judeţ au vândut bunuri şi produse, care nu corespundeau cu perioada de garanţie. Cu ajutorul specialiştilor din cadrul CJPC, respectivii agenţi economici au restituit consumatorilor înşelaţi produse în valoare de 8.546 de lei”, a adăugat Daniel Dumitran.

Reprezentanţii CJPC împreună cu specialiştii din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor efectuează, în această perioadă, controale comune pentru identificarea posibilelor nereguli în cazul comercializării produselor de carne din cal sau vită. Potrivit şefului CJPC, Daniel Dumitran, până în acest moment nu au fost identificate nereguli sau reclamaţii legate de carnea de cal sau vită, dar pentru siguranţa consumatorilor trebuie verificate toate produsele.

(Foto: Inspectorii CJPC au aplicat agenţilor economici din judeţ amenzi în valoare de aproximativ 80 de mii de lei)

Back to top button