Negocierile care dau frisoane unora dintre liberalii hunedoreni
Pentru PNL Hunedoara se anunţă o vară şi mai fierbinte decât prevăd prognozele meteo care tot anunţă perioade de caniculă. Cu toate acestea, unii liberali hunedoreni sunt deja cuprinşi de frisoanele date de „insolaţiile” provocate de negocierile care se duc la Bucureşti, unde Alina Gorghiu şi Vasile Blaga încearcă să atragă în PNL partidul lui Mircea Geoană (PSRO) şi UNPR-ul, fără Gabriel Oprea, sau măcar o parte din UNPR.
Ieri şi liberalii şi adepţii lui Mircea Geoană şi UNPR-iştii erau blocaţi în şedinţe la Bucureşti discutând condiţiile unor fuziuni. După-amiază fuziunea PNL – PSRO era dată ca sigură, dar „pe surse”, fiind aşteptat un mesaj oficial aseară, în timp ce o colaborare sau chiar fuziune PNL – UNPR părea a fi încă destul de departe de a fi parafată. Totuşi, în rândul UNPR-iştilor sunt destui membri sătui să aştepte o ofertă clară de la PSD. „I-am ţinut trei ani la guvernare şi de anul trecut am tot aşteptat ceva clar din partea lor. N-au emis nici măcar o hârtie. Vor să formăm cu ei majorităţi în consiliile judeţene şi locale, dar de discutat să discutăm o alianţă abia după aceea. La locale noi am vrut să mergem împreună cu PSD-ul, dar ei au făcut alianţă cu UNPR-ul doar la Bucureşti, ca să nu aibă Gabi Firea emoţii”, ne-a declarat un lider UNPR.
Vremuri grele în PNL Hunedoara
Liderul PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, nu a dorit să facă niciun comentariu referitor la negocierile de la Bucureşti: „Cei doi co-preşedinţi au fost mandataţi, cu unanimitate de voturi, să poarte discuţii cu orice partid în afară de PSD. În momentul în care negocierile se vor finaliza, ne vom adapta la situaţie. Eu nu fac parte din aceste negocieri, aşa că nu pot face nicio altă declaraţie suplimentară”.
Dacă PSRO va fi absorbit de PNL, Mircia Muntean, primarul Devei, va redeveni membru al partidului care l-a propulsat primar de patru ori la rând, în 1996, 2000, 2004 şi 2008. Probabil că va dori să fie şi lider al organizaţiei judeţene a PNL, poziţie pe care a pierdut-o, în favoarea lui Mircea Moloţ, în 2010.
Problema PNL Hunedoara va fi şi mai greu de gestionat dacă Haralambie Vochiţoiu, cel mai activ parlamentar de Hunedoara în această legislatură, nu se va regăsi în tabăra UNPR, care înclină spre PSD şi va rămâne în cea care va merge spre PNL. Probabil că va dori un nou mandat de senator, caz în care Dorin Păran (acum senator PNL de Hunedoara) şi Dorin Gligor (pretendent la un post de senator) vor trebui să-şi argumenteze foarte bine pretenţiile de a fi susţinuţi de către organizaţie.






