Naţionala de rugby a României e la un pas de o „triplă” istorică

Luna noiembrie este, prin tradiţia ultimilor ani din rugby, cea a confruntărilor inter-ţări care se desfăşoară în emisfera nordică, la fel cum luna iunie este cea în care echipele din Nord merg în Sud să joace cu Naţionalele de acolo, cele care domină rugbyul mondial, trebuie să o spunem.

Noutatea acestui an, 2016, este că forul mondial, World Rugby (fostul IRB), a alcătuit un calendar al meciurilor internaţionale care angrenează nu numai ţările din prima şi a doua urnă valorică (prima fiind alcătuită din „cei zece mari”, adică Naţionalele din The Rugby Championship şi Six Nations Tournament, a doua din Samoa, Fiji, Tonga, Japonia, Canada, SUA, Georgia şi România), ci şi din cea de-a treia, unde întâlnim şi nume destul de exotice, gen Papua Noua Guinee sau Hong Kong.

28 de ţări implicate în 47 de meciuri într-o singură lună

World Rugby s-a pus serios pe treabă, în tentativa de a creşte cât mai repede în valoare reprezentativele unor ţări fără rezultate deosebite în acest sport. A făcut aceasta prin opunerea lor unor adversari de la care au ceva de învăţat, dar şi în confruntări intercontinentale între echipe de valori apropiate care nu se întâlnesc în competiţii oficiale. Astfel, Chile a ajuns să joace cu Coreea, Brazilia cu Germania şi Portugalia, Spania şi-a testat forţele cu Tonga şi Uruguayul, iar Rusia, Zimbabwe, Hong Kong şi Papua Noua Guinee şi-au disputat o inedită Cupă a Naţiunilor între ele.

În ceea ce priveşte naţionala României, „Stejarii” au întâlnit în această lună reprezentativele Statelor Unite şi Canadei, echipe din acelaşi eşalon valoric cu noi. Îmbucurător este faptul că România nu numai că le-a învins pe ambele, dar a manifestat plusuri evidente la capitole unde în ultimii ani a fost în mare suferinţă. Mă refer aici la jocul pe treisferturi (călcâiul lui Ahile al rugbyului românesc) şi la apărare, acolo unde am pierdut multe întâlniri decisive din cauza lipsei de disciplină şi mai ales de organizare. Iată că galezul Lynn Howells a lucrat intens tocmai la remedierea acestor deficienţe, iar cooptarea în stafful tehnic al Naţionalei a scoţianului Rob Moffat ca antrenor pentru linia de treisferturi a însemnat implementarea unui nou stil de joc în acest compartiment, aflat practic în întreaga istorie a rugbyului românesc în umbra pachetului de înaintare.

Să reamintim că România a învins SUA cu 23 – 10 (20 – 0 la pauză!) şi Canada cu 21 – 16 (18 – 6), fiind alături de Australia (trei victorii), Anglia, Tonga – ar mai fi de adăugat aici Rusia şi Germania, dar adversarii întâlniţi au fost de o valoare mult mai scăzută – între singurele echipe neînvinse în aceste meciuri test. Cel de-al treilea şi ultimul meci din acest an al României este programat sâmbătă, în compania Uruguayului, echipă pe care am învins-o în primăvară, tot la Bucureşti, cu un sec 40 – 0 în World Rugby Cup of Nations. Uruguayul a înregistrat insuccese răsunătoare în acest turneu european, fiind învinsă surprinzător atât de Germania, scor 24 – 21, cât şi de Spania, cu un categoric 33 – 16, astfel că „Stejarii” sunt foarte aproape să realizeze în acest an „tripla” în faţa reprezentantelor celor două Americi.

Iată şi câteva rezultate ale partidelor disputate în luna noiembrie:

Japonia – Argentina 20 – 54

Ţara Galilor – Australia 8 – 32

Irlanda – Noua Zeelandă 40 – 29

Georgia – Japonia 22 – 28

Italia – Noua Zeelandă 10 – 68

Anglia – Africa de Sud 37 – 21

Scoţia – Australia 22 – 23

Spania – Tonga 13 – 28

România – SUA 23 – 10

Franţa – Samoa 52 – 8

Germania – Uruguay 24 – 21

Ţara Galilor – Argentina 24 – 20

Irlanda – Canada 52 – 21

Chile – Coreea 30 – 12

Georgia – Samoa 20 – 16

Italia – Africa de Sud 20 – 18

Germania – Brazilia 16 – 6

Anglia – Fiji 58 – 15

Ţara Galilor – Japonia 33 – 30

România – Canada 21 – 16

Tonga – SUA 20 – 17

Irlanda – Noua Zeelandă 9 – 21

Franţa – Australia 23 – 25

Chile – Coreea 36 – 38

Spania – Uruguay 33 – 16