glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Muzeul Civilizației Dacice și Romane va expune o replică a unei celebre piese

Conducerea Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a decis ca începând cu data de 23 iunie 2016, în spațiul de la intrarea în Palatul Magna Curia să fie amplasată într-o vitrină special amenajată, replica parțială a matriței de bronz de la Sarmizegetusa Regia, celebra piesă descoperită întâmplător în luna iunie a anului 2013.

Prin acest demers conducerea instituției dorește să ofere publicului un prim contact cu această piesă, precum și posibilitatea de a realiza fotografii sau filmări în acest cadru, ținând cont de faptul că măsurile de securitate din cadrul expoziției tematice „Matrița de bronz de la Sarmizegetusa” nu permit asemenea activități.

Replica parțială a matriței din bronz de la Sarmizegetusa Regia a fost realizată în primăvara anului 2015, cu ocazia organizării expoziției tematice.

„Pentru a nu lăsa loc de confuzii cu originalul, replica, realizată de dr. Marius Barbu, arheolog în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, în colaborare cu Paul Cheptea, conferențiar universitar doctor la Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, a fost confecționată de asemenea din bronz și are o formă de prismă patrulateră, redând pe laturile ei patru dintre cele opt fețe ale artefactului antic. Cu ajutorul acestei replici s-au putut experimenta diferite tehnici de lucru, care să redea o imagine cât mai apropiată de ceea ce se putea realiza cu ajutorul obiectului antic”, au spus reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Back to top button