glasul-hd.ro Web analytics


Timp liber

Munții Retezat – O relație de 8 ani

Articol preluat de pe site-ul traseunemarcat.ro – Mihaela Fetița

„Munții Retezat îmi sunt o parte din suflet încă de acum 8 ani când am pus prima dată piciorul, încălțat în adidași albi de sală, pe stâncile lui de granit. Ca paltonarii ce mănâncă sâmburi, ce mai.

Mai am încă prima poză. Eram toată fancy, în pantaloni de treling, cu tricou de bumbac  și ochelari Ray Ban. Doar ochelarii au mai rămas… Mi-am aruncat plămânii afară până la Bucura, traseu pe care acum nici nu respir prea greu în două ore cu lălăieli, deși aveam o părere foarte bună despre mine și pregătirea mea fizică. În apărarea persoanei mele arogante de atunci, traseul venea după o recuperare de 6 luni de la operația de genunchi.

Am descoperit că la munte nu e chiar ca în filme, că adidașii sucks și îți sunt foarte folositori la sală sau în parc, iar la munte te ajută doar la a da cu fundul de pământ pe grohotiș, aspect care te lasă cu ceva vânătăi. Că bumbacul nu ține cald, dar ține frig când transpiri, că nu te poți duce cu mâna în buzunar, ca floarea și îți trebuie rucsac iar caprele negre nu vin să te înghiontească de la spate, ca să te poți lăuda la prieteni ce cool ești tu că ai fost la munte.

Că la munte dimineață înseamnă la 7, nu la 10, că noaptea când vine, vine și e beznă, că vântul când bate nu se joacă și norii când apar, nu apar degeaba, că vin cu treabă. Că atunci când e frig mai bine să te îmbraci și că mai bine o dai dracului de freză decât să îți înghețe urechile. Că pozele sexy la munte sunt pentru rookies și că acolo te duci să admiri natura, nu să îți admire alții bombeurile.

Relația mea cu Retezatul însă nu s-a oprit la febra musculară care m-a țintuit atunci vreo două zile în poziții destul de ciudate. M-am încăpățânat și pentru că sunt o zână fashionistă, bineînțeles că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă echipez. Am dat iama în magazinele de profil și încet, încet, pe parcursul celor 7 ani garderoba mea s-a îmbunătățit considerabil, cunoștințele mele la fel, iar muntele s-a arătat tot mai binevoitor.

Acu’ știu și eu unde e dreapta și stânga, din ce direcție am venit și încotro mă îndrept, să nu mai sar ca arsă când aud o mișcare în tufiș. Știu cum se aude o pasăre prin frunze (total diferit de un mistreț prin frunze), că țipătul unei marmote seamănă doar cu țipătul unei marmote (cu siguranță nu cu chemarea unui râs, așa cum netoata de mine credea prima dată când am auzit acest sunet), că viperele nu sunt șerpi BOA, nu au doi metri și nu sar la gât…”

Citește aici continuarea articolului și vezi galeria foto completă pe traseunemarcat.ro

Back to top button
Close
Close