glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Motociclist mort pe drumul Brad-Deva

Accident mortal, ieri, pe Drumul Naţional 76 Deva – Brad. Un motociclist și-a pierdut viața într-un accident rutier, după ce a lovit un parapet şi apoi a intrat în coliziune cu o maşină. Accidentul s-a petrecut în zona localităţii Vălişoara. „Poliția Municipiului Brad a fost sesizată prin apelul de urgență 112, că pe DN 76, pe raza localității Vălișoara, a avut loc un accident mortal. Polițiștii ajunși la fața locului, în urma cercetărilor efectuate, au constatat că, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Leș, județul Bihor, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 76, pe sensul de mers Deva – Brad, a acroșat un parapet de pe sensul său de mers. În urma impactului, acesta a fost aruncat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani din localitatea Vețel, județul Hunedoara. În autoturism se mai aflau încă două persoane. Atât conducătorul auto, cât și pasagerii din autoturism nu au suferit leziuni. Conducătorul motocicletei a decedat pe loc. Traficul a fost blocat aproximativ o oră”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Loading...