Moş Crăciun i-a băgat în puşcărie. Foştii şefi ai Minei Petrila, vinovaţi pentru tragedia din noiembrie 2008. Aceştia au fost condamnaţi, definitiv, la închisoare
Sentinţă definitivă în dosarul Minei Petrila. Cei trei foşti directori ai exploatării miniere au fost găsiţi vinovaţi de către magistraţii Curţii de Apel Craiova pentru cele două explozii, produse în 2008, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 13 mineri şi salvatori minieri.
Pedepsele primite de foştii şefi sunt cuprinse între patru şi şase ani şi jumătate de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi infracţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii. Aceştia au fost ridicaţi de poliţişti de la domiciliu şi urmează să ajungă în celula în care îşi vor petrece următorii ani.
Şeful cel mare, cea mai mare pedeapsă
Fostul director al EM Petrila, Aurelian Necula, are de executat şase ani şi jumătate de închisoare. De asemenea, acesta trebuie să plătească cheltuieli judiciare de 20.000 de lei. Fostul inginer şef, responsabil cu sănătatea şi securitatea în muncă, Gheorghe Roşu, va sta în spatele gratiilor patru ani, la fel ca şi fostul şef al sectorului Aeraj, Dan Ungur. Pe aceştia din urmă, instanţa i-a obligat la plata a 15.000 de lei, fiecare, drept cheltuieli judiciare.
Curtea de Apel Craiova a judecat şi respins recursurile formulate de cei trei incupaţi şi rudele victimelor şi a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. De asemenea, judecătorii Curţii de Apel au menţinut, în acest dosar, pedepsele pronunţate de Tribunalul Gorj. Mai mult, Curtea a înlăturat obligarea, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Exploatării Miniere Petrila de la plata despăgubirilor civile, daunelor morale, prestaţiilor globale şi periodice, precum şi a cheltuielilor de judecată şi a cheltuielilor judiciare acordate în cauză. Decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Filmul tragediei
În ziua de 15 noiembrie 2008, mai mulţi mineri şi salvatori minieri şi-au pierdut viaţa în două explozii produse în subteranul Minei Petrila. Prima explozie a avut loc în jurul orei 15.00 şi s-a soldat cu opt morţi şi opt răniţi. La ora 18.40 a avut loc cea de-a doua explozie în urma căreia au murit alţi patru dintre minerii care faceau parte din echipa de salvatori. O altă victimă a decedat la spital. Alţi 15 mineri au fost răniţi în cele două explozii.






