glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Moment emoționant. Polițiștii încadrați din sursă externă au depus jurământul de credință (GALERIE FOTO)

Cei 60 de agenţi de poliţie care au promovat examenul de încadrare din sursă externă susţinut la I.P.J. Hunedoara în luna noiembrie a anului trecut, au avut parte, ieri, de un moment încărcat de emoţie şi solemnitate, respectiv depunerea Jurământului de Credinţă.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a organizat joi, pentru prima dată în istoria sa post-decembristă, un ceremonial public de depunere a jurământului de credință de către polițiștii primiți în profesie. Acest moment a fost marcat în toate unitățile Poliției Române, unde au fost încadrați 2.397 de agenți din sursă externă, dintre care 60 la IPJ Hunedoara. Pentru noii polițiști, ziua de ieri marchează ziua în care trec de la statutul de beneficiari, la cel de furnizor de securitate. „Ceea ce s-a întâmplat prin adoptarea și ducerea la bun sfârșit a acestei politici de încadrări din sursă externă a polițiștilor, poate să fie considerat drept cel mai mare pas vizibil pe care Poliția Română l-a făcut după demilitarizarea acesteia, în anul 2002. Se reduce astfel, până la anulare, acolo unde aceasta a existat, dimensiunea fracturii cultivată și întreținută, între poliție și o parte a populației, fractură care făcea uneori să fim împărțiți între <noi> și <ei>. Noii polițiști și familiile lor vor vedea că această fractură nu există. Vor vedea care sunt realitățile muncii de poliție, vor vedea de cât devotament este nevoie pentru a duce la capăt misiunile încredințate, vor simți privațiunile unei astfel de profesii”, a declarat inspectorul șef al IPJ Hunedoara, comisar-șef Liviu-Gabriel Dumitru. „Cu siguranță, această zi va rămâne adânc impregnată în memoria fiecăruia dintre noi, ca o piatră de temelie a unui nou început. Astăzi, am făcut primul pas pe calea apărării binelui, am jurat să ne slujim patria și să urmăm valorile morale ale profesiei de polițist. Odată cu rostirea jurământului, ne asumăm și responsabilitatea de a fi polițiști demni, loiali patriei și garanți ai dreptății”, a spus Patrick Conț, unul dintre cei 60 de polițiști, încadrați din sursă externă.

Noii polițiști vor urma un curs intensiv de pregătire

Cei 60 de agenţi de poliţie nou-încadraţi vor fi repartizaţi la subunităţile din judeţ, pentru a completa deficitul de personal din cadrul structurilor de ordine publică (în mediul urban şi rural) şi poliţie rutieră. Ceremonialul de depunere a jurământului a avut loc în prezenţa echipei manageriale a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a oficialităţilor judeţene cu care instituţia are relaţii de colaborare, dar şi a familiilor tinerilor agenţi. „Am convingerea că cei care ați depus astăzi jurământul, aveți calități indubitabile, în urma concursurilor și a examenelor prin care ați trecut, calități care vă permit să vă integrați foarte rapid și cu mult profesionalism, chiar dacă sunteți dintr-o structură externă. Aveți lângă dumneavoastră colegi cu experiență, colegi cu o înaltă ținută profesională și morală, și v-aș ruga să luați exemplu și să învățați cât mai repede de la dumnealor”, le-a transmis prefectul județului Hunedoara, Valer Ungur, noilor polițiști. „Începând de azi, faceți parte dintr-o instituție a statului, care se bucură de un deosebit respect și pe care, prin atitudine și dăruire, puteți să o serviți ireproșabil. Cred că o să fie suficient să respectați ad literam jurământul pe care l-ați făcut și, mai mult decât atât, să aveți în minte cuvintele pe care le-ați rostit când ați fost felicitați, spunând <servesc Patria!>. Să dați dovadă de loialitate față de regulamente, procedure și instituție, pentru că așa cred că se poate defini loialitatea față de Poliția Română”, a fost și mesajul președintelui Consiliului Județean, Mircea Bobora.

În perioada următoare, noii oameni ai legii vor urma un curs intensiv de instruire în cadrul unităţilor de învățământ ale M.A.I., după absolvirea căruia se vor alătura poliţiştilor mai experimentaţi, sub îndrumarea cărora vor desfăşura activităţile specifice muncii de poliţie.

Back to top button