glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Moloț, după demiterea viceprimarului Devei: „Biroul Județean al ALDE a decis să îl susțină pe Răzvan Mareș. Eu nu am rupt nicio «logodnă»”

Președintele ALDE Hunedoara, Mircea Moloț, susține că nu s-a aflat în spatele demiterii lui Răzvan Mareș din funcția de viceprimar al Devei, luată marți, în Consiliul Local. Potrivit acestuia, Biroul Politic Județean al partidului a decis ca aleșii locali să îl susțină pe Mareș, prin votul lor. Din 17 voturi, 16 au fost «pentru» demitere și doar unul «împotrivă», deci, clar, unul dintre cei doi consilieri ALDE au încălcat ordinul de partid.  

În urmă cu câteva luni, Mircea Moloț anunța „logodna” dintre ALDE și PSRO, care urma să se concretizeze în o conlucrare în Consiliul Local Deva. A mers, timp de câteva luni, dar la un moment dat „logodna” a început să dea rateuri. Prima dată, la ședința de Consiliu Local de luna trecută, când aleșii PSRO și ALDE au votat, la unele puncte, contrar. „Lanțul de iubire” s-a rupt însă marți, atunci când, se pare, consilierii locali ALDE au votat „pentru” demiterea viceprimarului și „pentru” noul viceprimar UDMR, Ferdinand Pogocsan. „Eu nu am rupt nicio «logodnă». Eu nu știu ce s-a întâmplat în cabină, este responsabilitatea consilierilor. În orice caz, nu am apucat să vorbesc cu colegii mei, sunt în drum spre București, pentru că am ședință de Birou Executiv Național, am plecat azi (miercuri) dimineață, iar aseară eram plecat din localitate, am venit destul de târziu. Nu știu care a votat, și nici nu vreau să fac o anchetă pentru a afla cine a votat împotrivă și cine pentru. Cert este că colegii mei au primit votul Biroului Județean să voteze pentru susținerea lui Răzvan Mareș, adică împotriva demiterii. Nu cunosc ce a fost acolo, chiar nu m-am întâlnit cu ei și nu am purtat vreo discuție pe această temă. O să mă întâlnesc și o să își spună fiecare părerea”, spune președintele ALDE Hunedoara. Din câte se pare, aleșii ALDE nu vor fi sancționați în niciun fel. Întrebat dacă riscă ceva consilierii locali ai ALDE, Mircea Moloț spune: „Adică să sărim pe ei? Nu sar pe ei, pentru că nu știu pe care să sar”.

 

 

 

Back to top button