glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Moldovenii şi ruşii au petrecut Crăciunul pe rit vechi şi în staţiunile montane din judeţ

Stațiunile de la munte din judeţ nu s-au golit, chiar dacă, pentru cei mai mulţi, vacanţa s-a încheiat. E rândul moldovenilor şi ruşilor să petreacă pe rit vechi Crăciunul. Chiar dacă un număr însemnat a ales ca destinaţie preferată Valea Prahovei, există turişti din Est care au ajuns şi în staţiunile hunedorene, în special în Straja, Parâng şi Râuşor. Cu toţii se declară extrem de mulţumiţi de preţuri, dar şi de peisaj, cu atât mai mult cu cât, în ultimele zile, la munte a nins din nou, spre deosebire de anul trecut, când zăpada lipsea cu desăvârşire în această perioadă. „Spre deosebire de alţi ani, am observat pe pârtii şi turişti veniţi din Moldova sau Rusia. Se disting uşor de restul turiştilor, au echipamente de ski foarte scumpe, care ies în evidenţă, graţie diferitelor accesorii ceva mai ciudate, să le spunem”, povesteşte Şeful Serviciului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Anul acesta, numărul turiştilor veniţi de peste Prut este incomparabil mai mare faţă de 2014. Asta pentru că moldovenii pot intra în România cu paşaportul şi nu mai au nevoie de vize scumpe.

Back to top button