Modernizarea Râuşorului e blocată în hârtii
Licitaţia organizată pentru desemnarea constructorului care să amenajeze la Râuşor mai multe facilităţi sportive şi de agrement e blocată de aproape jumătate de an. Primarul comunei Râu de Mori, care tergiversează în mod suspect atribuirea lucrării, spune că de vină este… legea.
Primăria comunei Râu de Mori a reuşit anul trecut să obţină o finanţare europeană de aproximativ un milion de euro pentru un proiect ce vizează câteva facilităţi sportive şi de timp liber dorite a fi create în zona de agrement Râuşor. Este vorba despre un teren de tenis care, pe timp de iarnă, să se transforme în patinoar natural, patru terenuri de sport multifuncţionale (pentru volei, baschet, handbal şi minifotbal), precum şi de amenajarea unui parc în centrul „vechi” al ariei de agrement, situat în zona vechilor cabane minereşti de la Râuşor. Licitaţia a fost publicată pe SEAP, în data de 6 septembrie şi finalizată pe 6 octombrie. De atunci firma câștigătoare a făcut nenumărate drumuri la Primăria Râu de Mori pentru diverse clarificări, fără ca edilul să se hotărască dacă îi va atribui lucrarea constructorului care a făcut oferta cu prețul cel mai mic. Pe primul loc s-a clasat SC Industrial Construct Gedi SRL, urmată de asocierea Ted Trans 2002 SRL – Consmin Petroşani S.A., pe locul al treilea clasându-se asocierea dintre Drupo SRL – Romadria Prest SRL şi Solexpert SRL. Au trecut cinci luni de la acel moment şi încă nu a fost stabilit clar câştigătorul final.
Oferta prea mică încurcă
Primarul comunei, Niculiţă Mang, spune că situaţia este provocată de legislaţie şi birocraţie: „Firma care s-a clasat pe primul loc a ofertat un preţ situat sub limita de 80 la sută din valoarea estimată a lucrării. În asemenea situaţii, legea ne obligă să solicităm explicaţii pentru absolut toate preţurile avansate în oferta făcută. Sunt şi demersuri pe care trebuie să le facem către structurile Ministerului de Finanţe. Aşteptăm un răspuns de la Serviciul de Verificare a Achiziţiilor Publice din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara. Chiar şi azi am mai înaintat o serie de documente către Direcţia de Finanţe a judeţului Hunedoara. După ce avem toate răspunsurile prevăzute de lege pentru asemenea situaţii, comisia de licitaţie va stabili firma câştigătoare, apoi se va semna contractul şi se va da ordinul de începere a lucrărilor (a căror durată va trebui să fie de maximum 6 luni – n.red.)”. Primarul comunei Râu de Mori mai spune că şi dacă nu s-ar fi înregistrat această întârziere de ordin procedural, lucrările nu ar fi putut începe mai devreme pentru că toată iarna, la Râuşor, stratul de zăpadă a fost foarte gros, el având şi acum în jur de 50 de centimetri.
Clarificări peste clarificări pentru desemnarea câștigătorului
De cealaltă parte, reprezentanții firmei câștigătoare au spus că au lămurit toate problemele pentru care au fost cerute clarificări în primele două luni de la momentul încheierii procedurii licitației electronice, dar că se simt hărțuiți de conducerea Primăriei. Firmele care s-au clasat pe locul al doilea, cu un preț puțin mai mare decât societatea câștigătoare sunt în zona de interes a controversatului om de afaceri Adrian Gărdean, aflat în atenția procurorilor DNA în dosarul „Gala Bute”.






