Modernizarea drumului spre Prislop merge greu
Doar 25 la sută din totalul lucrărilor pentru modernizarea drumului spre mănăstirea Prislop au fost efectuate până acum. Termenul de finalizare a proiectului este sfârşitul acestui an. Primarul din Haţeg crede că nu va fi respectat.
Deşi au fost începute încă din toamna anului trecut, lucrările pentru modernizarea celor aproximativ 12 kilometri ai DJ 687 K, dintre Bretea Strei – Silvaşu de Jos şi Prislop, sunt realizate doar în proporţie de 25 la sută. Şi mai alarmant e faptul că, aşa cum spune contractul încheiat de Consiliul Judeţean şi firma desemnată să efectueze lucrarea, Strade Conscom, proiectul trebuie finalizat până la în decembrie anul curent.
Optimism
Totuşi, reprezentanţii CJ Hunedoara nu par a fi alertaţi de acest procentaj destul de mic al lucrărilor realizate, cu toate că suntem deja în a doua jumătate a verii calendaristice. „Sunt realizate zidurile de sprijin, devierile de drum din zona satului Silvaşu de Jos, unde vor fi sensuri unice. Urmează să înceapă lucrări de stabilizare a unor versanţi şi se vor începe lucrările de asfaltare, precum şi cele de lărgire a drumului pe acea porţiune din apropierea mănăstirii, de 1,2 kilometri, unde drumul va avea trei benzi. Lucrarea are toate resursele alocate şi se va finaliza (la termen – n.red.)” a declarat ieri directorul tehnic al CJ Hunedoara, Viorel Rotar.
Nu la fel de optimist este însă Marcel Goia, primarul oraşului Haţeg, unitate administrativă de care aparţine zona: „Se lucrează destul de încet, din ce-am văzut eu. Nu ştiu dacă au şanse ca, în ritmul ăsta, să termine ceva notabil la drum anul acesta. Doar dacă aduc mai mulţi oameni şi mai multe utilaje cred că se va vedea un progres acolo”.
Zona comercială aşteaptă drumul
Goia adaugă că de ritmul lucrărilor la drum depind şi planurile privind amenajarea unei zone comerciale civilizate în apropiere de Prislop: „Composesoratul care deţine acolo terenuri lucrează la un Plan Urbanistic Zonal pentru o zonă comercială de două hectare pe ale cărei margini să fie amplasate căsuţe de acelaşi tip, care vor adăposti comercianţii, iar în mijloc să fie trasate locuri de parcare. Până nu se termină însă lucrările la drum, nu se va putea amenaja nici acea zonă comercială”.
Oficialii CJ Hunedoara declară că, deocamdată, nu a fost nevoie de închideri de trafic pe drumul amintit, însă acestea vor fi necesare în perioadele în care se va turna asfalt. „Vom face în aşa fel încât impactul asupra pelerinilor care merg la Prislop să fie cât mai mic, în acele perioade în care va fi nevoie de închiderea circulaţiei pe drum”, promite vicepreşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.






