glasul-hd.ro Web analytics


Comunitate

Mocănița de la Brad pornește din nou la drum în perioada sărbătorilor de iarnă

Poftiți în vagoane! Bătrâna mocăniță de la Crișcior, în vârstă de peste 100 de ani, este pregătită să plimbe, din nou, turiștii, începând cu data de 26 decembrie. Mocănița transporta pe vremuri ortacii din Țara Moților la Mina Gura Barza, iar acum îi bucură pe cei care își doresc o plimbare de neuitat cu bătrânul tren, tractat de o locomotivă cu aburi.

Reprezentanții Asociației pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România, au făcut public programul de funcționare al mocăniței pentru acest an. Astfel, conform orarului stabilit, trenul tras de locomotiva cu aburi va circula, în zi(din 26 decembrie, până în 3 ianuarie  2021), cu plecări din Crișcior, la orele 11:00, 13:00 și 15:00, și din municipiul Brad, din Gara CFR Brad, la orele 12:00, 14:00 și 16:00, iar cursa de la ora 16 nu are retur. Rezervările se fac telefonic (0730 759993). Prețul biletelor este de 20 de lei pentru adulți, dus-întors, iar pentru copii prețul unui bilet dus-întors este de 10 lei.

Cursele se vor realiza cu mocănița cu abur cu un număr minim de 30 de persoane care au o rezervare făcută cu o zi înainte de cursele stabilite prin program.

Back to top button
Close
Close