glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

“Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

Campania de informare “Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!” a fost lansată, ieri, în judeţul Hunedoara. Poliţiştii, jandarmii şi pompierii hunedoreni au împărţit sute de pliante, iar până la finele campaniei electorale vor distribui, în judeţ, 7.500 de astfel de materiale informative. Toate acestea, pentru informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.

Campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu drept de vot cu privire la riscurile nerespectării legislaţiei referitoare la procesul electoral se va desfăşura, la nivel naţional, în perioada 10 mai – 10 iunie, şi se adresează în special tinerilor care votează pentru prima dată, dar şi celor implicaţi în derularea campaniei electorale.
În judeţul Hunedoara a fost instituit un comandament operaţional format din reprezentanţii structurilor M.A.I., centru care va avea misiunea de a asigura, în sistem integrat, activităţile de coordonare, monitorizare, centralizare şi comunicare a datelor de interes operativ referitoare la misiunile şi activităţile din competenţă. “Reamintim cetăţenilor că au obligaţia civică de a ne semnala orice posibilă încălcare a legii electorale folosind, în ziua alegerilor, numărul unic de urgenţă 112 şi îi asigurăm că toate semnalările vor fi analizate de poliţişti, care vor lua cu promptitudine măsurile prevăzute de lege”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

Închisoare de la şase luni la cinci ani, pentru mită electorală şi vot ilegal

Oamenii legii reamintesc hunedorenilor faptul că, potrivit Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi, ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot, ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua alegerilor.

Back to top button