Mircia Muntean, cu fundul în două luntre
După ce ieri a depus jurământul de învestire în postul de consilier local al municipiului Deva, fostul primar al Devei, Mircia Muntean, a mai jurat o dată şi ieri că va respecta Constituţia, în calitate de consilier judeţean. Se pare că fostul edil nu se poate hotărî pentru ce post va opta pe viitor şi are la dispoziţie 15 zile pentru a alege. Fostul edil al Devei a precizat că momentan aşteaptă răspunsul la contestaţia depusă la “Comunitatea Europeană”. “Aştept încă răspunsul la contestaţia de la Comunitatea Europeană pentru acest furt de identitate – circa nouă mii de voturi pe Mircea Muntean şi circa 12.500 de voturi anulate. Şi cum îmi va da răspunsul Bruxelles, mă voi pronunţa în continuare. Voi milita în continuare măcar să nu li se mai întâmple la fel celor care vin după mine, generaţiilor tinere. Această triplă procedură de fraudă: după ce alegi numele partidului acelaşi, numele candidatului acelaşi, încerci să îl şi suprapui pe aceeaşi listă. Este inuman şi nedemocratic. Am depus contestaţia în cursul săptămânii trecute, şi nu am primit niciun răspuns. Vineri mă voi duce la Bucureşti”, a precizat Mircia Muntean.






