Mircea Moloț nu mai are niciun leu în conturi
Mircea Ioan Moloț, fostul președinte al Consiliului Județean Hunedoara, nu mai are niciun leu în conturile bancare. Declarația de avere, depusă la final de mandat, demonstrează că, în ciuda câștigurilor avute anul trecut, Moloț a cheltuit sau și-a retras din conturi, toți bani. Averea, reprezentată de case, terenuri și autoturisme, a rămas aceeași ca și anul trecut, întrucât procurorii au dispus sechestru asigurător pe toate bunurile fostului președinte a CJ Hunedoara.
Cercetat de Direcția Național Anticorupție, fostul președinte al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, nu mai are niciun leu în conturi. Declarația de avere, depusă la final de mandate de Mircea Ioan Moloț, arată faptul că fostul președinte al CJ Hunedoara a rămas fără niciun leu în bancă. Dacă anul trecut Moloț avea la Intensa San Paolo un fond de investiții în valoare de 58.741 lei, un depozit bancar în valoare de 10.000 lei și un cont curent în sumă de aproape 7.500 lei, documentul depus anul acesta la CJ Hunedoara de Mircea Ioan Moloț arată zero lei. Chiar dacă nu mai are bani în conturi, Mircea Ioan Moloț a rămas cu terenurile deținute în Șoimuș, două în Mărtinești, Săcărâmb și Deva, dar și cu casele din Săcărâmb și Deva, precum și cu Toyota Land Cruiser, dar și cu cabalinele, caprinele și porcinele ce valorează peste 5000 de euro și de pe urma cărora obține anual 100.000 lei. Însă, pe acestea procurorii au dispus sechestru asigurător. Mircea Ioan Moloț a încasat anul trecut din poziția de președinte al CJ Hunedoara suma de 52.000 lei, iar de pe urma animalelor deținute, a mai obținut 100.000 de lei. Soția fostului președinte al CJ Hunedoara a câştigat 50.500 lei de la Sigma Med SRL Deva, la care se adaugă dividende în valoare de peste 20.000 de lei.
Moloț, sub control judiciar
Fostul președinte al CJ Hunedoara este anchetat de procurorii DNA pentru presupuse fapte de corupţie. El este acuzat de trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secret de stat. Anchetatorii susţin că, începând cu 2010, Mircea Ioan Moloţ a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor firme controlate de ginerele său şi de alte persoane interpuse, devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi comerciale. Pe 28 ianuarie, Sorin Vasilescu, prefectul de Hunedoara, a emis ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, ca urmare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților. Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut raportul prin care Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Mircea Ioan Moloț, hotărârea pronunțată în ianuarie fiind definitivă. În prezent, Mircea Moloţ este cercetat de procurorii DNA sub control judiciar, după ce timp de trei luni a fost sub măsura arestului la domiciliu. El nu poate să-şi exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele de corupţie de care este acuzat de procurorii DNA.






