glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Minorul care a înjunghiat un tânăr din Orăştie, pentru 14 lei, rămâne în arest

Minorul în vârstă de 15 ani, din localitatea sibiană Topârcea, care a fost prins de poliţişti după ce, la începutul acestei luni, a înjunghiat un tânăr din Orăştie, pentru suma de 14 lei, a cerut eliberarea din arest preventiv. Magistraţii au decis, însă, ca acesta să rămână după gratii. ” Instanţa a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului şi a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Astfel, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului minor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Fapta a fost comisă în noaptea de întâi decembrie, sub podul CFR din Gara Orăştie. Victimă a fost un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din Orăştie, care se deplasa spre domiciliu, în zona staţiei C.F.R. La un moment dat, s-a întâlnit cu minorul de 15 ani, iar între cei doi a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia minorul l-a înjunghiat pe tânăr cu un briceag, în zona toracelui, pânându-i acestuia viaţa în pericol.

Back to top button