glasul-hd.ro Web analytics

Diverse

Minori, prinşi la furat de ţigări şi alcool

Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, din Vulcan, au fost prinşi de oamenii legii în timp ce încercau să intre, prin efracţie, într-o societate comercială. Tinerii infractori au acţionat la adăpostul nopţii. Astfel, în jurul orei 00:30, aceştia au fost prinşi de o patrulă de siguranţă publică şi patrulare în timp ce încercau să spargă uşa de acces în societatea comercială, de unde intenţionau să fure băuturi alcoolice şi ţigări. Suspecţii au fost conduşi la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt calificat precum şi pentru a stabili dacă aceştia au comis şi alte fapte penale.

Back to top button