Minor lovit de mașină
Un băiat, în vârstă de 12 ani, din Timișoara, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Copilul este în afara oricărui pericol, iar șoferul s-a ales cu dosar de cercetare penală.
Totul s-a întâmplat pe un drum comunal din satul Păclișa. Copilul, care se plimba cu bicicleta, a ieșit în DC 83 de pe un drum secundar, fără să se asigure. Un șofer, de 25 de ani, care conducea un autoturism în zonă, nu a mai putut să-l evite și l-a acroșat cu mașina. „În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a minorului, care a fost transportat la spitalul din oraşul Haţeg, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu.






