glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Ministrul Transporturilor și șeful CNAIR, vizită inopinată pe șantierele din județ

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și șeful CNAIR, Ștefan Ioniță, au efectuat, ieri, o vizită inopinată pe șantierele autostrăzii Deva-Lugoj, respectiv pe loturile 3 și 4, cele care sunt construite pe raza județului Hunedoara. Vizita vine ca urmare a prăbușirii terasamentului, în zona Holdea, produsă la sfârșitul săptămânii trecute.foto mic deschidere

O parte din terasamentul lotului 3 aflat în construcţie pe Autostrada Deva-Lugoj s-a surpat, în zona Holdea. Problemele de pe Autostrada Orăştie-Sibiu par astfel să se repete pe şoseaua rapidă ce va trece prin judeţul nostru. Alunecările au loc în zona descărcării de la Holdea, unde va fi realizat și un ecoduct. Lucrările sunt făcute de firma Teloxim, deținută de Theodor Berna, cercetat pentru evaziune fiscală. Cel mai probabil alunecările sunt cauzate de utilizarea unor materiale necorespunzătoare la fundația autostrăzii, pentru că deseori constructorii preferă să folosească pământuri locale, argiloase, mai proaste, decât să aducă pământuri bune de la distanță, fapt care le-ar crește costurile. Aceste lucruri au fost constatate și de experții CNAIR, instituție care a amenințat chiar cu pierderea contractului de execuție. Porțiunea prăbușită de drum are 70 de metri lungime și 11 metri lățime. Lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva este finalizat în proporție de 80%, iar CNAIR a stabilit luna august 2017 ca termen de inaugurare a tronsonului (data inițială a fost mai 2016). În noile condiţii, deschiderea tronsonului cu siguranță va fi din nou amânată.

Zona Holdea, inspectată de ministru

Ieri, ministrul Transporturilor și șeful CNAIR s-au aflat pe șantierul autostrăzii de la noi din județ, pentru a vedea dacă constructorul remediază deficiențele, care pun în pericol deschiderea tronsonului. Tot ieri, după vizita de lucru, Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, împreună cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, au participat la o întâlnire de lucru cu cei doi oficiali. „În cadrul întâlnirii, s-au purtat discuții despre stadiul lucrărilor și problemele apărute în cadrul investițiilor majore de infrastructură rutieră din județul Hunedoara. Discuțiile au vizat stadiul lucrărilor la A1, loturile 3 și 4, ca urmare a vizitei inopinate de lucru efectuată de ministru pe tronsonul autostrăzii”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Hunedoara. A fost adusă în discuție și problema descărcării traficului rutier din DN 76 pe DN 7. Reprezentantul CNAIR estimează că în termen de maxim două săptămâni, proiectul tehnic urmează să intre în procedura de avizare și autorizare, urmând achiziția și execuția lucrării care ar face conectarea cu DN 7 mai eficientă și mai sigură.

Alte drumuri, aduse în atenția oficialilor

La întâlnire, a fost dezbătut și stadiul execuției lucrărilor la DN 7A și DN 66. Ministrul Transporturilor a dat asigurări că va acorda o atenție deosebită problemei ridicată de autoritățile hunedorene privind lucrările de modernizare și reabilitare la DN 66A.

Totodată, a fost dezbătută situația DN 74 Brad – Alba Iulia și necesitatea includerii acestui segment de drum în strategia de dezvoltare viitoare, pentru modernizare. Până atunci, însă, vor continua lucrările de întreținere. „Nu în ultimul rând, autoritățile hunedorene i-au solicitat ministrului modernizarea totemurilor de la intrările în județ. Oficialii au dat asigurări că atât problemele, cât și lucrările de modernizare a  infrastructurii rutiere din județul Hunedoara sunt în atenția lor”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Hunedoara.

Haosul de la Șoimuș continuăcaseta (2)

În tot acest timp, în care ministrul și șeful CNAIR vizitau șantierele autostrăzii, în zona Șoimuș, pe o rază de trei kilomtri, șoferii erau plini de nervi. Claxoane, înjurături și coloane interminabile de mașini. În toate direcțiile. Firma care reabilitatează DN 76, Selina, a restricționat circulația pe podul de la Șoimuș, astfel că, pe acolo, se circulă pe o singură bandă, până în data de 28 iulie. Polițiștii de la Rutieră recomandă evitarea zonei afectate de execuția lucrărilor pentru desfășurarea circulației rutiere în regim de fluență, dar şi pentru prevenirea ambuteiajelor.

Tags