Ministrul Economiei a studiat „oferta hunedoreană” de terenuri pentru mari investitori
Ministrul Economiei, Costin Borc, a vizitat ieri parcurile industriale de la Hunedoara şi Călan, dar şi Centrul de Afaceri din Simeria. Motivul oficial al vizitei este o mai bună documentare pentru întocmirea strategiei „România competitivă”, axată pe ideea de reindustrializare a ţării. Surse neoficiale afirmă însă că un motiv secundar al vizitei a fost studierea posibilităţii amplasării la Hunedoara a unei mari companii din domeniul automotivelor.
Despre „un mare jucător” în domeniul automotivelor a pomenit, la modul general, în declaraţia sa şi vicepremierul Costin Borc, la începutul vizitei de ieri: „Judeţul Hunedoara are tot ceea ce-i trebuie pentru a deveni din nou un judeţ puternic din punct de vedere al industriei: infrastructură rutieră şi feroviară, forţă de muncă bine calificată şi este bine poziţionat geografic. Vedem că în jurul Hunedoarei, Timişoara s-a dezvoltat, Sibiul s-a dezvoltat, Clujul s-a dezvoltat, iar Hunedoara este în centrul acestui triunghi. (…) În momentul în care în România încercăm să dezvoltăm industrii, centre de cercetare, furnizori locali, parteneriate, să generăm o reţea de industrie cu furnizori locali e nevoie să punem Hunedoara pe harta potenţialelor poziţii pentru un foarte mare jucător industrial. Pentru asta e nevoie de suprafeţe mari, e nevoie de cale ferată, e nevoie de acces la autostradă şi o să mergem împreună să ne uităm la câteva opţiuni. Hunedoara este una dintre ele şi voi fi acolo, să vedem ce se poate face acolo, cum se poate ecologiza fosta platformă (a combinatului siderurgic) pentru a putea avea o ancoră mare a unui jucător mare industrial în judeţ”.
Hunedoara, în calcule pentru o mega-investiţie?
Costin Borc a mai spus că ar exista investitori germani care deţin capacităţi în Timişoara şi ar dori să se extindă în Hunedoara. Ministrul Economiei a revenit la modelul „ancorei mari”, spunând că acesta funcţionează deja în alte zone din ţară, de exemplu la Braşov, unde fabrica Airbus de elicoptere are, pe lângă ea, o a doua fabrică – de componente pentru avioane – deţinută tot de Airbus, iar în acelaşi loc mai există şi fabrica IAR. „Există o dorinţă foarte mare a Guvernului de a sprijini producţia în România şi sper ca şi viitoarele guverne să o aibă. Trebuie adusă o ancoră mare, trebuie făcute acele eforturi prin care statul român şi autorităţile române să spună: «Hunedoara este un loc bun pentru un jucător din industria aeronautică sau industria auto»”.
Conform unor surselor noastre, o mare companie din domeniul componentelor auto a solicitat atât sprijinul Ministerului Economiei cât şi pe cel al Ministerului Dezvoltării în găsirea unei zone în care să-şi ridice o capacitate de producţie în care, la faza maximă de funcţionare, ar avea nevoie de 3.000 – 4.000 de angajaţi. Compania în cauză caută un teren de cel puţin 100 de hectare, conectat la reţelele de utilităţi şi la infrastructura de transport (rutier şi feroviar). Oficialii autorităţilor locale şi judeţene refuză, deocamdată, să discute pe această temă.







One Comment