Ministrul Culturii vrea să rezolve cu “foarte mare viteză” problema monumentelor istorice
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, nu are un plan concret în ceea ce priveşte cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, este sceptic în privinţa fondurilor alocate de Guvernul Boc pentru cercetările arheologice, dar vrea să clarifice situaţia cu “foarte mare viteză”. Mircea Diaconu s-a aflat la finele săptămânii trecute în vizită de lucru în judeţul Hunedoara, prilej cu care a făcut şi o “escapadă” la Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, unde s-a întâlnit cu autorităţile judeţene şi specialişti de la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj – care deţine autorizaţia de săpătură şi cercetare.
Ministerul Culturii nu are o strategie clară în ceea ce priveşte Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, s-a aflat în judeţ pentru a culege date de la faţa locului, iar la finalul vizitei sale a precizat că în trei săptămâni va prezenta un punct de vedere şi o soluţie. “Acolo mă duc acum. Problema e complicată pentru că acolo este un război între specialişti care au un fel de aroganţă, un fel de superioritate profesională pe subiect şi muzeografi pe de o parte, şi autorităţi pe de altă parte. Sunt trei părţi care trebuie împăcate şi ajutate să găsească calea de colaborare şi comunicare, pentru ca fiecare să facă ceva, specialistul treaba lui, muzeograful treaba lui şi autorităţile treaba lor. Şi când fiecare îşi face treaba lui în ţara asta, va fi foarte bine. Că avem un mare obicei, să ne băgăm fiecare în treaba celuilalt”, a precizat Diaconu. Totuşi, strategia predecesorului său, Kelemen Hunor, de a crea o zonă de administraţie specială după modelul Deltei Dunării în subordinea Guvernului, nu i se pare viabilă lui Diaconu. “Avem o problemă în România, fiecare vrea să fie şeful. E o prostie, dacă va fi în subordinea Guvernului, atunci autorităţile locale se opresc şi îşi văd de treabă. Şi atunci nici nu mai fac drumul către acolo, nici nu mai fac turism cultural şi aşa mai departe. E o prostie. Trebuie să activăm toate energiile cu putinţă după ce definim ţinta. Definim ţinta, iar atunci căile sunt multiple”, a completat Diaconu.
Trebuie acţionat repede, de teama UNESCO
După vizita în teren, ministrul s-a arătat îngrijorat de modul în care au fost conservate monumentele istorice, deoarece stadiul în care se află acestea ar putea duce la pierderea statutului de “patrimoniul al UNESCO”. “Cetăţile dacice sunt protejate UNESCO. Ce facem noi cu asta? Nimic. Şi, dacă cumva vine un control UNESCO, pierdem statutul. Deci dacă nu facem ceva cu urgenţă maximă, pierdem statutul de protecţie UNESCO pentru cetăţile dacice. Ce facem noi cu el? Paragină. Creşte pădurea peste. Arborii de acolo par mai importanţi decât vestigiile. E de neînţeles lucrul acesta. Autorităţile care au atribuţiuni legate de aceste obiective şi Ministerul Culturii trebuie să acţioneze cu foarte mare viteză”, a precizat Diaconu.






