Ministerul Finanţelor le dă suplimentar de lucru consilierilor Devei
Membrii Consiliului Local Deva au fost convocaţi ieri la o şedinţă de îndată pentru a modifica două hotătâri importante pentru implementarea unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 20 de milioane de euro. Este vorba despre cele două hotărâri referitoare la cumpărarea unui teren pentru o autobază a Primăriei şi un nou sediu al SPIGM.
Pentru a cumpăra un teren de 32.000 de mp aflat pe strada Depozitelor, Primăria Devei foloseşte linia de credit pe care o are la dispoziţie. Terenul costă 174.000 de euro cu TVA şi este cumpărat de la o firmă de insolvenţă. Pentru a „trage” însă banii din linia de credit, Comisia de Împrumuturi din cadrul Ministerului de Finanţe le-a cerut consilierilor locali să specifice clar că banii sunt folosiţi pentru un imobil „format din teren şi clădiri”, dar şi să precizeze clar ce destinaţie va avea acesta.
Hotârârile de consiliu au fost modificate ieri, în regim de urgenţă, pentru că Primăria Devei are termen să depună la ADR Vest proiectul pentru un serviciu de transport public local, în valoare totală de 20 de milioane de euro, până la data de 31 decembrie a acestui an.
„Este o locaţie (teren – n.red.) care se pretează şi pentru noul sediu al SPIGM-ului. Ştiţi, actuala locaţie, în Piaţa Cetăţii nu este cea mai fericită locaţie şi-atunci am căutat soluţii să relocăm sediul SPIGM-ului pentru ca, ştiu eu, tractoarele cu remorci cu crengi să nu mai treacă prin centrul municipiului Deva pentru a veni după-masa la bază şi cred că locaţia de pe strada Depozitelor este cea mai potrivită. În egală măsură, până în 31 decembrie, trebuie să depunem proiectul pentru finanţare europeană pe mobilitate urbană, acel proiect de 20 de milioane de euro şi aveam nevoie de o bază auto, pe care am achiziţionat-o în aceeaşi suprafaţă de 32.000 de metri pătraţi”, a adăugat ieri primarul Devei, Florin Oancea.






