glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Minimum, la minifotbal. Reprezentantele judeţului n-au impresionat la Cupa României

Cele trei echipe hunedorene prezente la Faza Finală a Cupei României la Minifotbal n-au avut parte de un parcurs prea lung la Sibiu. Pera Bmw şi C.S.D. au fost eliminate încă din faza grupelor, în vreme ce Corvinul Hunedoara s-a oprit în „optimi”, după un meci extrem de echilibrat disputat în compania echipei „Neaţa şi Prietenii”, în care s-au regăsit, printre alţii, Dani Oţil sau foştii fotbalişti Robert Niţă şi Daniel Chiriţă.

Deşi au fost repartizate în două grupe în care porneau ca favorite la calificare, nici una din cele două reprezentante ale competiţiilor de la baza Realsport n-a rupt gura târgului. Vicecampionii de la Pera Bmw au câştigat un singur joc la fel ca şi rivalii de la C.S.D..

Corvinul, extrem de aproape de „sferturi”

Eliminaţi anul trecut în sferturile de finală, cei de la Pera Bmw au început cu stângul întrecerea de la Sibiu. Au pierdut cu 2-1 în faţa celor de la AGMA Tiuca Timişoara şi au devenit obligaţi să câştige ultimele două jocuri din Grupa D. Au reuşit să învingă cu 2-0 pe Mega Travel Piatra Neamţ, dar n-au avut nicio şansă în faţa celor de la Safety Group Cluj-Napoca, în faţa cărora au pierdut, 2-7. La fel de repede au plecat acasă şi cei de la C.S.D., „azurii” pierzând două dintre jocurile disputate în grupă, după ce au câştigat cu 5-1 cu Lin&Ema Alba Iulia, a urmat 3-4 cu Milan Galaţi şi 1-5 cu Dia Guard Zalău. Surpriza plăcută a venit însă de la Corvinul Hunedoara, vicecampioana întrecerii de pe Cerna ajungând până în „optimi” după 3-0 (la „masa verde” cu Vesteam Ploieşti), 2-0 cu Dinamo Drobeta Turnu Severin şi 1-1 (2-0 după penaltyuri) cu AS WMT Giroc. În faza următoare le-au ieşit în cale cei de la „Neaţa şi Prietenii” – cu Dani Oţil, Camara, Robert Niţă şi Daniel Chiriţă printre jucători – aceştia impunându-se, greu, după prelungiri.

Avantaje şi Phoenix, la Campionatul Naţional

Emoţiile vor începe, de mâine, şi pentru alte două formaţii hunedorene. Campioanele întrecerilor de la Deva şi Hunedoara, Avantaje şi Pheonix, participă la Faza Finală a Campionatului Naţional ce are loc în această săptămână la Roman. Primii fac parte din grupa D, alături de Auto Driver Iaşi, Trocadero Constanţa, RMC 24 Alba Iulia şi Construct Baia Mare, iar Phoenix din grupa A, unde se mai găsesc TCE 3 Brazi Roman, Ploieşti 2010, Mavros Arad şi Deep Serv Focşani.

Back to top button