glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateComunitate

MIERCURI, 31.05.2023, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Hunedoara invită copiii însoțiți de părinți, bunici, profesori sau prieteni în Piața Unirii din mun. Deva, începând cu ora 11.00, pentru a sărbători împreună, în avans, Ziua Internațională a Copilului.

Activitatea face parte din Proiectul ,,COPILĂRIE ÎN SIGURANȚĂ”, inițiat de Biroul Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, derulat în cursul lunii mai 2023, în parteneriat cu toate instituțiile M.A.I. județene ce au atribuții privind siguranța școlară, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Centrul de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara. În cadrul proiectului a fost organizat un concurs pentru toți preșcolarii și elevii (nivel primar și gimnazial) înscriși în unitățile de învățământ din județul Hunedoara, care a constat în realizarea unor desene – de către preșcolari și elevii claselor primare, respectiv eseuri – de către elevii claselor gimnaziale, cu tema: ,,Copilărie în siguranță”.
Miercuri va avea loc premierea câștigătorilor acestui concurs, multe surprize pentru cei mici, dar și prezentarea tehnicii din dotare și a specificului activității structurilor M.A.I. (poliție, pompieri, jandarmi, structurile antidrog și cele din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane).
Cu această ocazie, copiii îi vor cunoaște pe cei care depun eforturi zi de zi pentru o copilărie în siguranță și vor avea ocazia de vedea autospeciale de poliție (ale structurilor de ordine publică, rutieră, protecția animalelor, acțiuni speciale, criminalistică), precum și pe cele din dotarea pompierilor și jandarmilor.

Back to top button