glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Micii scriitori şi ilustratori vor fi premiaţi la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează și în acest an festivitatea de premiere a câștigătorilor concursurilor „Dacă aş fi scriitor…” și „Dacă aș fi ilustrator…”, ediția a XI-a. Manifestarea este organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, iar decernarea premiilor va avea loc la finalul săptămânii.

De peste un deceniu, în preajma zilei de naștere a marelui povestitor danez Hans Christian Andersen, născut la 2 aprilie 1805 la Odense, în Danemarca, Biblioteca Județeană organizează un concurs literar și artistic destinat elevilor din ciclul primar. Este vorba despre concursul „Dacă aş fi scriitor…” care este pregătit din timp, împreună cu elevii claselor I-IV, coordonați de învățătorii lor. Concret, cu câteva luni înainte, cadrele didactice primesc titlurile unor povești cunoscute copiilor din literatura română și universală. Anul acesta, au fost selectate opt povești: „Albă ca Zăpada”, „Cei trei purceluși”, „Hansel și Gretel”, „Harap Alb”, „Mica Sirenă”, „Rățușca cea urâtă”, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” și „Tom Degețel”. Elevii sunt invitați să le recitească, să se transpună în universul acestora și apoi, cu imaginație și talent, să rescrie aceste povești, să creeze propria lor variantă, propria lor așteptare în legătură cu firul epic și faptele eroilor. Competiția se desfășoară în două secțiuni: pentru clasele I și a II-a și pentru clasele a III-a și a IV-a. Potrivit reprezentanților Bibliotecii, cu același prilej, se organizează și concursul „Dacă aş fi ilustrator…”, care se adresează tot micilor cititori, invitați să-și valorifice talentul grafic, artistic, și să creeze o copertă de carte cu titlul uneia dintre poveştile selecționate pentru a fi rescrise. Lucrările prezentate trebuie să fie originale, atractive, să pună în valoare imaginația, talentul artistic și bunul gust al copiilor. Acest concurs se desfășoară în două secțiuni, și anume pentru clasele pregătitoare, I și a II-a și pentru clasele a III-a și a IV-a. Festivitatea de premiere are loc vineri, 1 aprilie, de la ora 10:00, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva. Și în acest an, festivitatea se va termina cu parada costumelor inspirate de personajele din poveştile aflate în concurs şi cu decernarea de diplome și premii din partea juriului.

Back to top button