„Memorii, Jurnale, Biografii în colecţiile Bibliotecii Judeţene”, acţiune cultural – educativă la Deva
Mai mulţi elevi de la colegiile și liceele din Deva vor lua parte săptămâna aceasta la o acţiune cultural – educativă la Deva, sub genericul „Memorii, Jurnale, Biografii în colecţiile Bibliotecii Judeţene”. Manifestarea este organizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva şi va avea loc miercuri, 23 septembrie 2015, de la ora 13:30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. În cadrul evenimentului, va fi făcută o amplă prezentare despre literatura memorialistică și va fi amenajată o expoziţie de carte pe această temă. Literatura memorialistică a suscitat dintotdeauna interesul cititorilor, al celor care doreau să afle cât mai multe despre viața scriitorilor, a artiștilor plastici, a muzicienilor. Despre literatura memorialistică au scris mari critici literari români, de la George Călinescu și Eugen Simion la Al. Săndulescu și, mai recent, Dan C. Mihăilescu. Prezentarea literaturii memorialistice va fi axată pe trei direcții: Memoria culturală (Mircea Eliade, Mircea Cărtărescu, I. D. Sîrbu, Jeni şi Arşavir Acterian etc.), memoria politică (Regina Maria, Regele Carol I, Carol al II-lea etc.) şi memoria recluziunii (închisori, deportări, rezistenţă în munţi: Ion Ioanid, Nicolae Steinhardt ş.a.). Publicul-țintă va fi format din elevi de la colegiile și liceele din Deva, iar în finalul prezentării acestora le vor fi adresate întrebări legate de informațiile pe care le-au aflat cu acest prilej, cele mai bune răspunsuri fiind răsplătite cu premii în cărți oferite de Biblioteca Județeană.






