In memoriam Gelu Simoc
„Din când în când cade peste comunitatea noastră câte o veste ucigătoare, ca un trăsnet, din senin. Descoperi în privirea sau în glasul celui care ţi-o dă o durere care-ţi taie respiraţia. Apoi trista ştire se multiplică în progresie geometrică: „Ai aflat? S-a dus dintre noi Gelu Simoc!”. S-a dus un om model de modestie, corectitudine, rigoare, tenacitate, inteligenţă, seriozitate, pasiune, înţelepciune, dăruire, un om extrem de bine informat în ceea ce discuta, o somitate însoţită de o rară modestie.
Pentru sportivii de la Corvinul era un zeu, pentru colegi, un înţelept, iar pentru întregul oraş era un reper. Îl admiram toţi, îl regretăm şi îl regretă chiar şi cei care, uneori, nu aveau aceleaşi idei cu el. Ne scoateam cu toţii pălăria, de departe, când apărea acest om.
În jurul personalităţii lui s-a creat un adevărat spirit al oraşului. Modelul lui moral şi profesional în domeniu a fost preluat de mulţi dintre cei pe care i-a format.
Am lucrat mult cu acest deosebit om, chiar din 1985, când s-a constituit biroul de conducere al clubului, unde el era preşedinte onorific, birou din care mai făceau parte Ioan Socol – preşedinte, Ioan Pascu, Dron Mihail, Doru Gaita, Ioan Numweiller, Michael Klei, Ştefan Tripşa şi Ion Glăvan.
Eram cu toţii alături de minunaţii fotbalişti ai Hunedoarei (Andone, Rednic, Gabor, Nicşa, Petcu, Colesniuc, Gălan, Mateuţ, Văetuş, Dubinciuc, Oncu, Bogdan şi mulţi alţii).
Gelu Simoc a făcut enorm pentru fotbalul hunedorean, avându-i tot timpul aproape pe minunaţii antrenori Mitică Pătraşcu (la juniori), Mircea Lucrescu, Titi Ardeleanu, Jackie Ionescu, Remus Vlad, Octavian Cojocaru şi pe preşedinţii Mircea Pascu, Bebe Ţiu şi Ioan Socol. Datorită pasiunii sale radiante pentru fotbal, a fost ajutat din plin de către toţi directorii generali ai Combinatului (Trotuş, Faur, Samoilescu) dar şi de către toţi primarii Hunedoarei, oameni cu care avea relaţii excelente.
A dispărut un om pe care îl plângem, pe care oraşul îl regretă. A plecat dintre noi un om care făcea risipă de colegialitate şi de prietenie. Gelu Simoc era pentru toţi ca un magnet. Între prieteni era bonom, comunicativ şi cu greu îi făceai faţă într-o confruntare de idei. Era deosebit de respectat de toată lumea.
Astăzi, parcă şi natura este mai tristă, iar Cerul îşi picură lacrimile, împreunând cu ele durerea noastră într-un regret etern.
A plecat dintre noi omul, dar a rămas legenda Gelu Simoc.
A lăsat în urmă oameni care-l plâng, îl plâng sincer.
Îi aducem un sincer şi pios omagiu.
Odihneşte-te în pace, prieten drag”.
Doru Gaita
