Memorialul „Michael Klein” la prima ediţie
Aproape 150 de tineri jucători reprezentând 12 echipe din judeţ au participat la sfârşitul săptămânii trecute la ediţia inaugurală a „Memorialului Michael Klein”. Competiţia a fost organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara în parteneriat cu Clubul Sportiv Hunedoara şi s-a desfăşurat în sala de sport a Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din municipiul de pe Cerna.
Au fost prezente la această primă ediţie CS Hunedoara, ACS MF Hunedoara, CNS Cetate Deva, CS CFR Simeria, ACS Viitorul Şoimuş, CSM Dacia Orăştie 2010, ACS Sorii Juniors Lupeni, ACS Dynamic Lupeni, CSO Retezatul Haţeg, AS Galaxy Brad, AS Zarandu Crişcior şi AS Pro Fotbal Petroşani. La finalul întrecerilor toţi copiii au fost răsplătiţi cu diplome, iar fiecare echipă a primit câte un trofeu şi o minge de fotbal din partea organizatorilor. Memorialul Michael Klein s-a încheiat cu un moment de reculegere păstrat de toţi cei prezenţi la statuia marelui fotbalist hunedorean.






