glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Mașină lovită de tren în Halta Rușor. O femeie a fost grav rănită și transportată la spital

Totul s-a întâmplat ieri dimineață, în Halta Rușor. O șoferiță, de 48 de ani, din comuna Pui, a încercat să traverseze cu mașina calea ferată. Deoarece nu s-a asigurat corespunzător, trecerea peste calea ferată nefiind prevăzută cu bariere, autoturismul său a fost acroşat de locomotiva trenului Inter Regio, care circula pe relația Deva – București Nord.

În urma incidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spitalul din oraşul Haţeg pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto s-a autoevacuat din autoturismul proiectat de locomotiva trenului în afara liniei ferate”, au precizat autoritățile de intervenție, prezente la fața locului.

Mașina și locomotiva, avariate

Mașina implicată în accident a fost scoasă de pe calea ferată de către pompieri. Aceștia au intervenit cu o atospecială mixtă de intervenţie, dotată cu troliu, pentru îndepărtarea autoturismului din zonă, acesta fiind avariat în proporție de 75 la sută. De asemenea, plugul din partea dreaptă și conducta de aer a locomotivei au fost rupte, fiind necesară o altă locomotivă pentru tractarea trenului.

Back to top button