Mașina de vot a CL Deva s-a tamponat cu autobuzele. Transportul civilizat, prins în conflictul dintre interese
Liniștea oferită de majoritatea clară a liberalilor în Consiliul Local Deva a fost perturbată de subiectul sensibil al transportului local. Timp de aproape o oră, consilierii s-au certat cu primarul Petru Mărginean, ambele tabere scoțând la ”bătaie” populismul și demagogia cu care au încercat să acopere interesele unor grupuri de afaceri.
În planurile lui Mărginean nu bate studiul cu caietul
Primarul Petru Mărginean a supus aprobării Consiliului Local un set de documente care ar fi urmat să reglementeze transportul local pe raza municipiului Deva. Consilierii locali, surprinzător, majoritatea dintre aceștia colegi de partid cu edilul Devei au contestat Studiul de oportunitate elaborat de o firmă de specialitate în vederea încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane în municipiul Deva. Consilierul local Marian Muntean, fost patron al uneia dintre firmele care asigură transportul de persoane în Deva, a susținut că există neconcordanțe majore între Studiul de Oportunitate și Caietul de Sarcini propus pentru licitarea serviciului public. Consilierii au susținut că există suspiciuni ca licitația să fie pregătită pentru o anumită firmă agreeată de conducerea primăriei. În aceste condiții, mai mulți consilieri i-au cerut primarului Petru Mărginean să retragă de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre până când firma care a efectuat studiul pentru un preț de peste 120.000 de lei va corela Studiul de oportunitate cu Caietul de sarcini. Edilul a insistat să fie votat proiectul de hotărâre în ședința de vineri, folosind argumente demagogice și populiste, total în afara dezbaterii tehnice legate de diferențele dintre documentele prezentate. În final consilierii au respins proiectul primarului, înregistrând-se o primă înfrângere a edilului în fața consilierilor din propriul partid.






