glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Mărţişor fotbalistic. Primăvara vine cu startul Campionatului Judeţean

Returul Ligii a IV-a Hunedoara pleacă, mâine, la drum cu 16 echipe în loc de 18. Retezatul Râu de Mori şi Zarandul Crişcior au aruncat prosopul, însă restul celor rămase promit să facă spectacol. Alături de programul complet al celei de-a doua jumătăţi a campionatului, Glasul Hunedoarei vă oferă şi cele mai noi detalii legate de componenţa grupărilor de la “judeţ”.

Minerul Uricani, Universitatea Petroşani, Aurul Brad, Dacia 2010 Orăştie, Gloria Geoagiu, Şoimul Băiţa, Aurul Certej şi Retezatul Haţeg sunt doar câteva dintre grupările care şi-au anunţat intenţia de a se bate pentru topul ierarhiei judeţene.

Liderul vrea continuitate

În anul în care clubul din Valea Jiului împlineşte 55 de ani, Minerul Uricani caută revenirea în Liga a III-a, acolo unde a mai fost de-a lungul a 15 ani. Alb-roşii se bazează pe acelaşi lot ca în tur şi speră ca finalul să îi prindă tot pe prima treaptă. Antrenorul Neculai Baltaru îi are la dispoziţie pe: Anghelina, Băieşu, Bălan, Găuneac, Ciocoi, Ciorâia, Chişcă, Cojocaru, David, Farcaş, Harangozo, Irina, Mihăilescu, Osiac, Romanesc, Scurtu, Timişan, Trestian şi Voina.

Universitatea şi-a schimbat antrenorul, dar nu şi năravul

Ocupanta locului doi după prima jumătate, trupa din Dealul Institutului va fi pregătită în retur de Dan Voicu, care i-a luat astfel locul lui Ionuţ Stelescu – plecat să lucreze cu Edi Iordănescu la echipa de Liga a III-a, Fortuna Brazi. “Studenţii” se vor baza pe aceiaşi jucători ca şi în tur, cu unul sau mai multe “implanturi” de la juniori. Astfel, Voicu va conta pe: Văcaru, Konicika, Colţişor, Soare, Marton, Puian, Munteanu, Danciu, Driu, Mirieş, Grogoraş, Asan, Spânoche şi Plăcintă.

Gloria vrea să rămână echipa cu cele mai puţine înfrângeri

Echipa pregătită de Mihai Pleniceanu se poate lăuda, pe lângă faptul că este una din cele mai ofensive echipe din campionat, şi cu faptul că a reuşit performanţa de a ceda doar o singură dată în 17 jocuri. Alb-roşii vor lua startul în aceeaşi componenţă, cu gândul la prima treaptă a podiumului: Duţă, Farcaş, Istrate, Damian, Lăcătuş, Chelariu, Răcăreanu, Pîrvu, Doboş, Boloş, Vîrlan, Buna, Bodea, Buda, Herci, C. Pop şi Ov. Blaga.

Câte două noutăţi pentru Aurul Brad şi Dacia Orăştie

Despărţite în clasament de doar două puncte, cele două grupări vor să urce în ierarhie. Asta deşi n-au operat decât două transferuri, fiecare, în pauza competiţională. “Moţii” lui Alin Gomoi (care se va afla şi el în teren) vor putea alege dintre: Almăşan, Bănărescu, Bisorca, M. Bogdan, D. David, Ilea, Leaha, M. Lupea, Cl. Lupea, Mateş, Miclean, Mihăilă, Polvrea, Raţ (nou), Rotariu, Stoicoiu (nou), Vagaliu şi Vurdea, în vreme ce “dacii” lui Marius Ştefan îi vor arunca în luptă pe: Băeşu, Borza, Coca, Duică, Maieraş, Mercurean, Noja, Olar, Oniga, Pinţescu, Pipili, Pricăjan, Solomon, Teglă, Damiean (nou), şi L. Popa (nou).

Retezatul Haţeg şi Şoimul Băiţa, cele mai active

Deşi ocupă doar locurile 7 şi 13 în campionat, cele două grupări au fost, de departe, cele mai active pe piaţa transferurilor. Astfel, directorul tehnic al Haţegului, Flaviu Itul a înregistrat, pe rând, la Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Hunedoara acordurile de transfer a şapte noi jucători. El îi va avea la dispoziţie pe: Bobu, Işfan, Daj, Tămăşiloni, Simoneac, Ov. Popesc, Laslău, Vremi (nou), Căpâlnaş, Ursachi (nou), Tonca (nou), Cărăvan (nou), Câmpeanu, Kallai (nou), Furdui, Borbely (nou), Jurmoni, Puşcă şi Marcu (nou). Aproape la fel de bine s-au mişcat şi cei de la Şoimul Băiţa, care în retur, îşi vor etala noile achiziţii chiar la poalele cetăţii, conducerea alegând să joace meciurile de acasă pe stadionul din Deva. Marius Tănasă îi va putea folosi pe: Cibotariu, Pisoiu, Mateescu (nou), Florincaş, A. Stoica (nou), Marcu, Sevastiţa, Dărăban, Atanasiu, Lupşa, Costea, ţene, Stamatin, Toader, Tudose, Iacob, Mihăescu, Popescu (nou), Igna, Roşca (nou) şi A. Moţ (nou).

(Foto: Returul Ligii a patra debutează în weekend şi se va întinde până pe data de 8 iunie)

Back to top button