glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Lupenean reţinut pentru tentativă de omor

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Lupeni, a fost reţinut de oamenii legii, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Acesta, săptămâna trecută, şi-a bătut crunt prietenul de pahar şi l-a scos în faţa uşii apartamentului, unde a rămas până au venit poliţiştii.

“Bătălia” s-a dat marţi seara, în apartamentul agresorului, situat pe strada Parângului, din Lupeni. Atunci, cei doi, împreună cu un alt amic de-al lor, s-au întâlnit la “un păhărel”, în apartamentul agresorului. După ce au consumat băuturi alcoolice, între aceştia a izbucnit un conflict spontan care a culminat cu o bătaie “soră cu moartea”, pe care a încasat-o Iulian T., de 38 de ani. Acesta, după ce a fost bătut bine, a fost scos în faţa uşii apartamentului agresorului. Oamenii legii au fost alertaţi de locatarii imobilului în care s-a produs scandalul. Aceştia, ajunşi la locul indicat, l-au găsit pe bărbatul de 38 de ani în stare gravă, şi au solicitat ajutorul medicilor. Astfel, victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani, Secţia A.T.I.

Agresorul, cercetat pentru tentativă de omor

În urma examinării medico-legale, s-a stabilit că viaţa lui Iulian T., de 38 de ani, din Lupeni, a fost pusă în pericol în urma agresiunii la care a fost supus. “În cauză a fost întocmit dosar penal, iar Nicolae Ş., de 31 de ani, a fost reţinut, urmând a fi prezentat judecătorilor în vederea emiterii mandatului de arestare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor”, a conchis purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector Bogdan Niţu.

Back to top button