LPS Cetate Deva a recâştigat trofeul la Cupa Liceelor Big FM
Ediţia jubiliară de la Cupa Liceelor Big FM s-a încheiat cu o finală de zile mari şi cu un nou trofeu adjudecat de Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, al şaselea la număr din zece posibile, record al competiţiei. Devenii au dispus în ultimul act de marii rivali de la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara cu un neaşteptat de dur 10 – 4. Pe treapta a treia a podiumului s-a situat Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, care a învins în finala mică Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva cu 5 – 2.
Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva – Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria 2 – 5
Două formaţii care au făcut o figură frumoasă în acest an la Cupa Liceelor Big FM s-au înfruntat pentru medaliile de bronz în meciul de deschidere al ultimei zile. Până la urmă câştig de cauză au avut cei de la „Saligny”, mai precişi la finalizare decât colegii lor de la „Regina Maria”.
Scorul a fost deschis de autogolul lui Vlad Costea, care a deviat nefericit în propria poartă un balon în minutul 5. Pedagogicul a reuşit egalarea în min. 9, prin Vlad Blăgăilă, după care jocul a continuat pe contre. Dacian Buta a nimerit bara, Costea, Blăgăilă şi Ţuliga au ratat ocazii în situaţii de singur cu portarul, iar Costea a trimis şi el un şut în bară. Cel care a făcut diferenţa pentru simerieni a fost Dacian Buta, care a realizat „dubla” în min. 16 şi 19. La pauză s-a intrat cu 3 – 1 pentru oaspeţi, nu înainte ca portarul Vlad Jiescu de la „Saligny” să apere de trei ori consecutiv în aceeaşi fază şuturile devenilor.
În partea secundă Ciprian Bostan (min. 29) şi Adrian Iftene (min. 34) au dus scorul la 5 – 1, pentru ca Adrian Ceta să reducă din handicat în penultimul minut şi să stabilească astfel scorul final.
Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva – Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara 10 – 4
Finala aşteptată de toată lumea, un „clasic” al Cupei Liceelor Big FM, a avut o primă repriză extrem de echilibrată şi o a doua absolut nebună, cu 11 goluri. Să mai spunem că în această partidă au fost acordate 12 lovituri de la 10 metri, din care nouă au fost ratate sau, dacă preferaţi, apărate de cei doi portari. Omul meciului a fost portarul Rareş Anton de la Cetate, care a parat cinci asemenea penalităţi.
Meciul a început extrem de prudent, cu două echipe bine aşezate în teren, astfel că ocaziile au fost relativ puţine în prima parte. A trebuit să treacă aproape un sfert de oră ca să consemnăm un gol, autor Caval de la „Matei Corvin” în minutul 14. Bucuria oaspeţilor a durat doar trei minute, până când Denis Mihoreanu a adus egalarea. Ultimul minut al reprizei a adus şi a şasea greşeală de echipă la hunedoreni şi Ion Anton a transformat lovitura de la 10 metri pentru 2 – 1 la pauză în favoarea devenilor.
Cetate a început mult mai hotărâtă după pauză. Antonio Ţilea a făcut 3 – 1 în min. 22, apoi Ion Anton a înscris două goluri într-un singur minut (24) pentru 5 – 1. Cu ambele echipe ajunse foarte repede la câte şase greşeli jocul s-a transformat într-o „pendulare” constantă între careuri pentru execuţii de la linia de 10 metri. A ieşit la rampă Rareş Anton, care şi-a început recitalul în min. 26, când a parat execuţia lui Andrei Kocsis. Andrei Mirică a făcut 6 – 1 (min. 29), Rareş Anton a apărat o nouă penalitate (Caval, min. 30), a ratat şi el una parată de Bogdan Jurca (min. 30), a mai apărat două (Flavius Iacob min. 32 şi Adrian Marinca min. 33), pentru ca Andrei Kocsis să trimită pe lângă poartă tot de la 10 metri.
Ion Anton a făcut 7 – 1 (min. 34) şi Adrian Mirică 8 – 1 (min. 35) şi orice dubiu în privinţa învingătoarei era definitiv spulberat. A mai irosit şi Ion Anton un 10 metri, apărat de Jurca (min. 35), Kocsis a redus diferenţa la 8 – 2 (min. 36), Daniel Chelemen a transformat – în sfârşit – o penalitate pentru „Matei Corvin” (min. 37), Rareş Anton a mai apărat una în faţa lui Iacob (min. 38), iar Jurca a mai scor şi el un penalty executat de Ion Anton (min. 39). Antonio Ţilea a refăcut diferenţa de şase goluri (9 – 3, min. 39), pentru ca ultimul minut să mai aducă două reuşite. Portarul Jurca a transformat un penalty pentru hunedoreni, iar Bogdan Pieptea a stabilit rezultatul final, 10 – 4 pentru Cetate, în ultimele secunde ale întâlnirii.
Organizatorii au acordat, ca în fiecare an, şi premii individuale. Andrei Kocsis (de la Matei Corvin) a fost golgeterul competiţiei cu 8 goluri, cel mai tehnic jucător a fost desemnat Ion Anton (Cetate Deva), cel mai bun portar Rareş Anton (Cetate), iar cel mai bun antrenor Marius Sîrbu, de la echipa câştigătoare a Cupei Liceelor Big FM.






