glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Locuri de muncă în turism în Marea Britanie, Grecia şi Cipru. Tinerii care doresc un loc de muncă plătit în euro sunt aşteptaţi la Târgul de Cariere

Tinerii care vor să-şi caute un loc de muncă peste hotare au prilejul să se întâlnească cu angajatori din domeniul turismului la Târgul de Cariere care va avea loc în perioada 27 martie – 13 aprilie, în municipiul Hunedoara. Se caută tineri dispuşi să-şi înceapă o carieră în domeniul hotelier, atât în Grecia și Cipru, cât și în Marea Britanie.

Salarii de până la 1.500 de lire pe lună, cazarea şi masa asigurate, sunt beneficiile tinerilor care vor fi selectaţi să ocupe unul dintre cele două mii de posturi scoase „la bătaie” la Târgul de Cariere. Tinerii sunt aşteptaţi cu CV-urile până la data de 27 aprilie, la Hotel Rusca, din municipiul Hunedoara.

Cipru, Grecia sau Marea Britanie?

Cei care optează pentru locuri de muncă în Grecia sau Cipru pot beneficia de salarii cuprinse între 450 şi 600 de euro net, iar pentru Marea Britanie, remuneraţiile lunare ajung şi la 1.500 de lire, brut. „Tinerii selectaţi la târgul de cariere vor avea posibilitatea să lucreze la standarde internaționale în hoteluri de patru și cinci stele, în Grecia, Cipru și Marea Britanie. Joburile disponibile sunt entry și middle level, în toate departamentele din cadrul unui hotel: de la Front Office (recepționer de hotel, asistent recepție, bell boy), până la Housekeeping (cameristă, personal curăţenie), Food & Beverage (restaurant, servire, bar, bucătărie), Spa, Entertainment, Mentenanţă”, spun organizatorii firmei de recrutare de personal. În ceea ce privește condițiile de eligibilitate, tinerii nu trebuie să aibă experiență în domeniul hotelier, și aceasta pentru că la locul de muncă în Grecia sau Cipru vor parcurge un program complet de training pentru dezvoltarea profesională și personală. Tinerii interesaţi să participe la târgul de cariere trebuie să se înregistreze online www.happysummer.ro/apply şi să se prezinte la eveniment cu un CV.

2000 de posturi sunt scoase „la bătaie” la Târgul de Cariere

Back to top button