glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Lipsa bunului simţ sancţionată la Hunedoara. Consilierii locali hunedoreni au actualizat lista contravenţiilor

Hunedorenii care obişnuiesc să scuture covoarele pe geam sau cei care preferă să facă plajă în parcuri sau în spaţiile verzi din municipiu vor fi aspru sancţionaţi de municipalitate. Nici persoanele care cântă în mijloacele de transport în comun nu vor scăpa de ochiul vigilent al autorităţilor. Noile amenzi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, adoptate de Consiliul Local, sunt cuprinse între 100 şi 1.500 de lei.

În cadrul şedinţei de Consiliu Local Hunedoara aleşii locali au adoptat o hotărâre referitoare la sancţionarea unor contravenţii pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara. La baza noului document a stat lipsa unor forme actualizate sau lipsa totală a contravenţiilor pentru unele fapte antisociale. Astfel, administraţia locală vrea să creeze condiţii de viaţă corespunzătoare pentru cetăţenii municipiului Hunedoara.

Fără rufe la uscat pe balcoane

Potrivit noii hotărâri a Consiliului Local Hunedoara constituie contravenţie întinderea rufelor la uscat pe partea de sus a balcoanelor clădirilor de pe principalele artere de circulaţie ale municipiului. Această contravenţie se sancţionează cu amendă de la 100 la 200 de lei. Tot contravenţie este considerată şi scuturarea covoarelor, lenjeriei sau a altor obiecte pe ferestre şi balcoane, acest fapt se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 de lei. Pe de altă parte, iubitorii de animale care hrănesc câinii vagabonzi pe domeniul public sau privat al municipiului, în afara adăposturilor special amenajate, astfel adunând haite de câini în jurul blocurilor, vor fi sancţionaţi cu amendă de la 200 la 500 de lei.

Parcurile nu sunt plaje

În vederea conservării parcurilor şi a zonelor verzi din municipiul Hunedoara se constituie contravenţie plimbarea câinilor fără lesă, botniţă sau carnet de sănătate, în alte locuri decât cele special amenajate pentru aceste activităţi. Pe de altă parte transformarea parcurilor sau a spaţiilor verzi în locuri de plajă se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 300 de lei. Spălatul sau scăldatul în fântâni arteziene precum şi aruncarea în bazinul acestora de gunoaie sau resturi menajere se pedepsesc cu amendă cuprinsă între 200 şi 400 de lei.

Atenţie, la comportamentul în autobuze!

Comportamentul hunedorenilor care folosesc autobuze şi alte mijloace de transport în comun trebuie să fie unul decent, care să nu deranjeze şoferul sau ceilalţi pasageri. Astfel că, de acum încolo hunedorenilor le este interzis fumatul, scuipatul, consumul de seminţe şi îngheţată, precum şi aruncarea de hârtii şi resturi de orice fel în mijoacele de transport în comun. Însă, hunedorenilor cu veleităţi artistice le este interzis cântatul sau fredonatul melodiilor de orice fel şi orice gen. Săvârşirea acestor fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei.

Back to top button