Linia ferată dintre Simeria și Hunedoara va fi redeschisă
Unul dintre cele mai importante noduri feroviare din Transilvania, cel de la Simeria, va fi din nou legat de municipiul Hunedoara odată cu reluarea, până la finalul acestui an, a circulației trenurilor de călători de către operatorul public CFR Călători. Declarația îi aparține directorului general al companiei, Iosif Szentes.
Ultimul tren care a unit cele două orașe a plecat în data de 17 martie, odată cu oprirea activității operatorului privat Regiotrans. La acea vreme, reprezentanții Regionalei CFR Timişoara spuneau că nu pot realiza transportul feroviar de călători pe această secţie deoarece nu au resurse, secţia Simeria–Hunedoara făcând parte din infrastructura feroviară neinteroperabilă. Șefa Serviciului Comunicare și Relații cu Presa din cadrul CFR Călători, Alina Predescu, a declarat pentru stiridinvest.ro că linia ferată ar putea fi redeschisă de 1 decembrie, dacă se vor rezolva până atunci toate chestiunile logistice necesare operării în condiții de siguranță. „Ne dorim să deschidem acest tronson de cale ferată cât mai repede. Sperăm ca până de 1 decembrie să fie rezolvate toate chestiunile logistice și de material rulant, astfel încât să redăm circulației această linie ferată importantă”, a declarat Alina Predescu.
Bilete accesibile ca preț
Șefa Serviciului Comunicare și Relații cu Presa din cadrul CFR Călători a mai spus că biletele de tren pe această rută vor fi foarte accesibile ca preț, iar anumite categorii de călători, precum elevii și studenții, vor beneficia de reduceri de până la 75% din costul biletelor. Calea ferată Hunedoara – Simeria are o lungime de 16 kilometri și a fost pusă în funcțiune acum 131 de ani, fiind inaugurată la 1 iunie 1884, în urma finalizării lucrărilor proiectate și realizate de societatea Deutch & Haas. În anii ’50 statul a construit pe acelaşi tronson o reţea de linii industriale necesare combinatului siderurgic din Hunedoara, lungimea totală a acestora depăşind 150 de kilometri. Linia CFR Hunedoara – Simeria a fost electrificată în anul 1984.





