glasul-hd.ro Web analytics

Liga 3, Seria 4. UTA calcă strâmb, dar rămâne lideră

Într-o etapă în care FC Hunedoara nu a avut adversar, UTA Bătrâna Doamnă a ratat șansa de a se desprinde decisiv de Național Sebiș, în lupta pentru locul ce duce în Liga a doua. Alb-roșii au remizat pe teren propriu, 1-1, cu Millenium Giarmata și rămân la două puncte de conjudețenii lor, care au clacat și la Turceni, 1-2, după ce runda precedentă pierduseră, acasă, cu Motru.

În lipsa unui adversar, hunedorenii s-au orientat spre un test amical cu CSM Jiul Petroșani (care stă și ea în etapa a 21-a Campionatului Județean) pe care l-au câștigat, la pas, 5-0, grație golurilor lui Fl. Olariu, Făgărășanu, Opîrlescu, Tecsi, Bloj.

REZULTATELE ETAPEI A 19-A:

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – ACSVM Craiova 5-0
Telescu (20), Hecsko (47), Luţă (50), B. Steop (62), Z. Radu (84)
CS Ineu – Pandurii II Târgu Jiu 1-1
Stănaia (45 – pen.) / Shamsin (85 – pen.)
Ştiinţa Turceni – Naţional Sebiş 2-1
 Fotescu (20), Slavu (70) / Bozian (85)
Minerul Motru – ACSO Filiaşi 1-0
Trifu (61 – pen.)
UTA Bătrâna Doamnă – Millenium Giarmata 1-1
C. Rus (48) / Bârză (36)
Minerul Mehedinţi – Vulturii Lugoj   0-3
Mehedinţenii nu s-au prezentat la primele două etape din retur şi vor fi excluşi din campionat.
FC Hunedoara stă.

Back to top button