Liceenii deveni învaţă din greşelile deţinuţilor
Un număr de 14 elevi ai Liceului Teoretic “Teglas Gabor” din Deva se întâlnesc astăzi cu patru tineri care îşi ispăşesc pedepsele în Penitenciarul Bârcea Mare, în cadrul unui proiect partenerial ,,Să învăţăm din greşeli”, de prevenire a delincvenţei juvenile.
Această întâlnire are loc la sediul penitenciarului, în baza acordului de parteneriat încheiat între Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara şi Penitenciarul Bârcea Mare, prin structurile de specialitate, respectiv Compartimentul Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciul Asistenţă Psihosocială. “Activitatea are drept scop scăderea numărului de participanţi minori cu vârste între 16 şi 18 ani, implicaţi în comiterea de infracţiuni de furt şi tâlhărie. Prin această activitate se continuă seria întâlnirilor realizate în cadrul proiectului partenerial ,,Să învăţăm din greşeli”, urmărindu-se creşterea gradului de informare a tinerilor elevi de liceu despre răspunderea penală a minorilor, consecinţele imediate suportate de un minor în această situaţie şi o minimă pregătire juridică antiinfracţională”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, inspector Florin Berar.






