Liber la bălăceală! Aqualand și-a redeschis porțile
După o perioadă de trei săptămâni în care Complexul de agrement Aqualand din Deva a fost închis publicului, în sfârșit, acesta și-a redeschis porțile. Complexul acvatic și-a reluat programul începând de sâmbătă, iar potrivit reprezentanților primăriei Deva, apa din bazine a fost schimbată, au fost finalizate și semnate toate contractele cu furnizorii și s-au fiscalizat casele de marcat. „Aqualand a fost închis o perioadă pentru lucrări de igienizare a bazinelor, vestiarelor, saunelor, grupurilor sanitare și a altor spații din incintă, de reparații și alte intervenții adiministrative necesare pentru ca, toți clienții parcului acvatic să beneficieze de cele mai bune condiții”, se arată într-un comunicat al primăriei. Complexul va funcționa după următorul program: Luni: între orele 14:00 – 22:00; Marți-Vineri: între orele 09:00 – 22:00; Sâmbătă: între orele 10:00- 22:00; Duminică: între orele 10:00 – 22:00. Excepție va face ziua de luni, 1 octombrie 2018, când complexul se va deschide la ora 10:00 și se va închide la ora 22:00. Tarifele de intrare în complex rămân neschimbate: Intrare copii, studenți: 3 ore – 20 de lei; Bazine pensionari: 3 ore – 20 de lei; Bazine adulţi: 3 ore -25 de lei; Bazine adulţi: o zi – 45 de lei; Bazine + saună adulţi: o zi – 55 de lei; Intrare saune: 45 min. – 10 lei; Bazine – depășire plan tarifar: 30 min – 5 lei; Abonament adulți bazine (o zi întreagă) + saună 10 intrări, reducere 10%: 450 de lei; Abonament adulți bazine (o zi întreagă) + saună 25 intrări reducere 15%: 1.063 de lei; Bazine abonament 10 intrări, reducere 15% (3 ore): 170 de lei; Preț brățară pierdută: 300 de lei; Intrare copil cu vârsta până la 3 ani: gratuit; Intrare copii cu handicap sau persoane cu handicap (3 ore): 15 lei; Intrare asistent personal / însoțitor copil cu handicap – doar însoțind copilul (3 ore): 15 lei; Intrare asistent personal / însoțitor persoană cu handicap – doar însoțind persoana (3 ore):15 lei; Intrare responsabil grupuri organizate mai mari de 10 persoane (3 ore): gratuit
Intrare bazine copii, elevi, studenti, pensionari (o zi): 40 de lei
Aqualand Deva are șapte bazine de înot de diferite dimensiuni și adâncimi, instalație de generat valuri dar și: spațiu de relaxare, spațiu cu șezlonguri și pardoseală încălzită, saună tunisiană, saună de relaxare, saună finlandeză, saună infra – cer înstelat, saună infra – meloterapie, saună infra – aromoterapie, grotă salină, tobogane, sală de forță/fitness. Din luna septembrie 2018, Complexul Aqualand Deva a trecut în administrarea Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.







One Comment